Istoria cartofului în Europa începe după anul 1530 când spaniolii au descoperit cartoful în Peru și l-au introdus în Spania și în țările din sudul Europei în jurul anului 1540. Patruzeci de ani mai târziu, amiralul englez Raleigh îl introduce în Insulele Britanice și în Țările de Jos. În vremea aceea, cartoful era considerat toxic pentru om deoarece se considera că provocă lepra și nu era folosit decât la hrănirea vitelor.
Nu există niciun document care să dateze exact apariția cartofului pe coastele Spaniei. Este posibil, potrivit lui Saffort ca tuberculii de cartofi să fi fost în bucătăria unui vapor din flota lui Carol Quintul care transporta aur și argint din minele de la Potosis.
În 1565, din partea regelui Filip al II-lea al Spaniei, Papa Pius al IV-lea a primit o ladă de cartofi din Peru. Papa ar fi făcut o glumă ca o aluzie la asemănarea dintre cuvintele papas și papa.
Primul englez care scrie despre cartofi este John Gerard, care, în 1596-97, îl descrie în lucrarea sa Great Herball, or Generall Historie of Plantes sub denumirea Papus orbiculatus. În 1599 el adaugă și denumirea Bastard potates. În 1633 împreună cu Thomas Johnson, o rescrie sub denumirea The Herball or Generall Historie of Plantes. În această carte John Gerard apreciază în mod eronat țara de origine a cartofului, precizând că a primit cartoful din Virginia sub denumirea Batata virginiana sive verginionorum et Poppus. Acest cartof era adus în Anglia de Francis Drake în 1586. Timp de 300 de ani, pe baza acestei erori, s-a considerat că planta este originară din Virginia și nu din Peru.
Clusius este cel care introduce cartoful în Germania, în grădinile de plante medicinale ale medicului L. Scholtz din Breslau și ale lui M. Chimlecus. În orașul Offenburg este ridicat un monument în cinstea lui F. Drake, deși Clusius a introdus cartoful.
Un farmacist al armatelor franceze, prizonier în Germania, îl descoperă la fiecare masă în gamela lui. Întors în Franța, în 1763 „spițerul Armatelor”, Antoine-Augustin Parmentier, se încumetă să facă tot posibilul ca leguma să fie adoptată în Franța, încercând să găsească un leac al foametei. Însă, o violentă opoziție se declanșează și, în anumite provincii, se interzice cultivarea „plantei dăunătoare”. Parmentier a izbutit, totuși, să-i convingă pe Franklin, pe Lavoisier și pe rege, care își împodobește butoniera cu flori de cartofi.
Ei bine, cartoful a salvat Europa de la foamete și continuă să fie baza alimentației pentru sute de milioane de europeni.
Aproape trei sferturi din producția din Uniunea europeană se concentrează în doar cinci state membre:
România este al șaptealea cel mai mare producător din Uniune, cu o recoltă de 2,7 milioane de tone în 2020 (4,9% din producția europeană), având 10% din suprafața cultivată din UE: 166 000 hectare.
Germania produce aproape 12 milioane de tone, Polonia peste 9 milioane de tone, Franța aproape 8,7 milioane de tone, Olanda peste 7 milioane de tone, Belgia aproape 4 milioane de tone, Danemarca peste 2,7 milioane de tone (cu 100 000 tone mai mult ca noi).
Din păcate, suprafața cultivată cu cartofi s-a redus dramatic după anul 2000: cu peste 71% în Polonia și cu peste 41% în România, compensate fiind aceste descrețșteri cu creșteri ale suprafețelor cultivate în Franța, Belgia și Danemarca:
Peste 55 de milioane de tone a fost recolta de anul trecut:
Dupa 2000, producția Uniunii Europene de cartofi s-a redus cu peste un sfert (cu 27,3%), mai ales datorită unei scăderi de peste 60% a producției poloneze:
Cartofii se produc în ferme mici, sub 1 ha, iar România are cea mai fărâmițată suprafață agricolă din Uniune, ceea ce conduce la un mare paradox: la noi se află peste 40% din fermele de cartofi din UE, dar nu producem nici măcar 5% din recolta continentală anuală:
6,8% din valoarea producție agricole din românia este reprezentată de către cartofi, iar la nivel european, cartofii românești peste 8% din valoarea globală europeană, fiind așadar mult mai scumpi decât ce se produce în restul Europei. Probabil și mai buni:
Peste 1 miliard de euro valorează producția românească de cartofi, de trei ori mai puțin ca cea a Franței, de două ori și jumătate mai puțin ca cea a Germaniei și aproape la fel de mult ca cea poloneză.
Și iată cum stăm și la comerțul intra-comunitar:
Franța are peste 30% din acest export, Olanda un sfert și Germania 16,7%. România încasează doar 12 milioane de euro din exportul de cartofi, 731 000 de euro din exportul de cartofi noi și 48 000 de eruo din export de sămânță. Olanda încasează 238 milioane de euro din export de sămânță și 180 de milioane de euro din export de cartofi.
Cât privește valorificare cartofilor europeni iată tabloul valoric:
Cel mai mult valorează vânzarea de cartofi congelați (3,8 miliarde de euro cu peste 2 miliarde de euro exporturi) și de cartofi preparați termic (3,6 miliarde de euro vânzări și 230 milioane de euro exporturi). cartofii uscați valorează 600 de milioane de euro, iar exporturile 270 de milioane de euro, iar amidonul valorează 744 de milioane de euro cu exporturi de 214 milioane de euro.
