Atenție transportatori de marfă! MT pregătește triplarea prețului la roviniete

transport-auto-platforma-franta-romania
Prețul rovinietelor ar putea crește la 12 euro pe zi, la autovehiculele care transportă marfă, de la 4 euro pe zi cât este în prezent, arată un Ordin al Ministerului Transporturilor, postat pe pagina de internet a ordonatorului principal de credite.
Potrivit ordinului, rovinieta pentru autovehicule de marfă cu masa totală autorizată între 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone va fi de 12 euro pe zi, de la 4 euro, cât este în prezent.
Conform Notei de fundamentare a proiectului, în conținutul Directivei 1999/62/CE ce se referă la vehiculele de transport marfă cu masa totală maximă autorizată (MTMA) mai mare de 3,5 tone, coroborat cu data publicării Comunicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene pe data de 18 februarie 2014, tariful de 12 euro/zi trebuia aplicat începând cu data de 1 martie 2014 pentru acest tip de vehicule.
"Prin Comunicarea publicată la 17.03.2016 în Jurnalul Oficial al UE, tariful a fost majorat la 13 euro/zi cu aplicare de la 1 aprilie 2016, tarif rectificat ulterior la data de 1.06.2016 prin Comunicarea publicată în JOUE, la 12 euro/zi. Astfel, tariful zilnic de 12 euro pentru vehiculele de transport marfă trebuia aplicat începând cu 01 martie 2014, nefiind transpus nici în prezent", arată documentul.
Actul normativ prevede că tariful lunar nu trebuie să depășească 10% din tariful anual, tariful săptămânal nu ar trebui să depășească 5% din tariful anual, iar tariful zilnic nu ar trebui să depășească 2% din tariful anual.
Potrivit anexelor incluse în proiectul de Ordonanță, rovinieta pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone va costa astfel: 12 euro/zi (de la 4 euro/zi, în prezent), 30 euro/săptămână (de la 16 euro), 60 de euro/lună (de la 32 euro/lună), 171 de euro/3 luni (de la 92 de euro) și 600 de euro/an (de la 320 euro/an).
De asemenea, în cazul vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12 tone, tarifele aplicate pentru rovinietă ar urma să fie următoarele: 12 euro/zi (de la 7 euro/zi, la ora actuală), 33 de euro/săptămână (de la 28 de euro), 66 de euro/lună (de la 56 de euro), 188 de euro/3 luni (de la 160 de euro) și 660 de euro/an (de la 560 de euro).
Tarifele percepute pentru rovinietă în cazul autoturismelor și vehiculelor de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, rămân neschimbate. Astfel, în cazul autoturismelor, acestea sunt cuprinse între 3 euro (pentru o săptămână) și 28 de euro/an, iar pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, între 6 euro/săptămână și 96 de euro pe an. În același timp, tariful pe trei luni, practicat pentru autoturisme, este de 13 euro, iar pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, de 36 de euro.
În privința amenzilor contravenționale aplicate pentru cei care nu dețin rovinietă, în Nota de fundamentare a proiectului de Ordonanță se arată că valoarea acestora s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual pentru amenda maximă.
În cazul autoturismelor amenda minimă este de 250 de lei, în timp ce valoare maximă ajunge la 500 de lei. Totodată, pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone, sancțiunea este cuprinsă între 900 și 1.800 de lei, la vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone, între 5.500 și 11.000 de lei, la vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică decât 12 tone - între 6.000 și 12.000 de lei, în timp ce valorile cele mai ridicate ale amenzilor sunt prevăzute la vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare sau egală cu 12 tone, cu minimum 4 axe (inclusiv) - între 11.000 și 22.000 de lei.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























