Sectorul turistic al Greciei continuă să fie unul dintre principalii piloni ai economiei naționale, înregistrând performanțe solide în perioada ianuarie–septembrie 2025. Potrivit publicațiilor To Vima și Kathimerini, veniturile din turism au depășit pragul de 20 de miliarde de euro, ajungând la 20,1 miliarde, ceea ce reprezintă un avans anual de 9%.

Creșterea veniturilor a fost susținută de majorarea fluxurilor turistice. În primele nouă luni ale anului, Grecia a primit 31,6 milioane de vizitatori, cu 4% mai mulți față de aceeași perioadă din 2024, conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei (BoG). Tendința ascendentă a fost confirmată și de traficul prin aeroporturi, respectiv de sosirile la punctele terestre de frontieră, ambele în creștere cu 4,3%.

Uniunea Europeană a rămas principala sursă de turiști, cu 18,8 milioane de vizitatori (+0,8%). Germania și Italia au înregistrat cele mai importante creșteri – 8,2% (4,8 milioane de turiști) și 7,1% (1,9 milioane). În schimb, numărul vizitatorilor francezi a scăzut ușor, cu 0,6%, până la 1,8 milioane.

Și fluxul turiștilor din afara UE a avut o evoluție pozitivă, urcând cu 9,3%, la 12,7 milioane. Creșteri notabile s-au înregistrat în rândul vizitatorilor din Marea Britanie (+4,3%, la 4 milioane) și Statele Unite (+5,6%, la 1,2 milioane). Această dinamică s-a reflectat și în venituri: turiștii din afara blocului comunitar au generat 8,1 miliarde de euro, în creștere cu 12,7%, în timp ce vizitatorii din UE au contribuit cu 10,9 miliarde de euro (+5,6%).

Totuși, luna septembrie a adus o ușoară răcire a pieței: veniturile au scăzut cu 3,6%, la 3,42 miliarde de euro, influențate de un declin de 10,2% al cheltuielilor turiștilor din UE.

În ansamblu, analiștii se așteaptă ca 2025 să fie un nou an puternic pentru turismul elen, un sector care generează peste un sfert din PIB-ul Greciei și susține aproximativ două milioane de locuri de muncă. Tendința se înscrie pe linia performanțelor din anii precedenți: în 2024, veniturile din turism au atins 21,7 miliarde de euro, față de 20,6 miliarde în 2023.

Sursa: Realitatea Financiara

Articolul precedentAnca Alexandrescu, acuzații dure: „Mafia imobiliară blochează spațiile verzi. Trebuie să venim cu un nou plan de urbanism”
Articolul următorCulisele Statului Paralel, ediție explozivă în această seară, de la ora 21:00. Stegarul Dac, mărturii cutremurătoare în direct la Televiziunea Poporului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau