Situație fără precedent: Ministerul Finanțelor atacă o altă instituție fundamentală din statul român: Banca Națională, într-un mesaj oficial postat pe site-ul Guvernului. „Pentru stabilitatea macroeconomică a României este vital ca BNR să-și respecte toate obligațiile legale”, acuză oficialii din Finanțe.

 

UPDATE. Reacția BNR nu s-a lăsat așteptată. Purtătorul de cuvânt al guvernatorului BNR reproșează Guvernului că banca centrală nu a fost consultată în prealabil „când sunt adoptate decizii care afectează stabilitatea financiară a țării”.

Ministerul Finanțelor somează practic BNR să intervină în piață pentru stoparea deprecierii leului, fără să menționeze care sunt riscurile și efectele intervenției BNR: golirea rezervei de valută, creșterea dobânzii ROBOR și altele.

Finanțele spun, într-un mesaj transmis presei vineri: „Contrar informațiilor vehiculate în spațiul public, Banca Națională a României este instituția care trebuie să stabilească și să supravegheze respectarea regimului valutar și să elaboreze politica cursului de schimb, conform art. 2 alin (2) din Legea 312/2004 privind Statutul BNR, nu Guvernul României.

Mai mult decât atât, potrivit art. 9 din același act normativ, pentru aplicarea politicii de curs de schimb BNR stabilește cursurile de schimb pentru operațiunile proprii pe piața valutară și elaborează balanța de plăti şi alte lucrări privind poziția investițională internațională a României.

De altfel, așa cum declara Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu în 2011: “(…) protejăm moneda națională, este produsul nostru, așa cum o bancă comercială îşi apără un produs, noi ne apărăm produsul, această instituție emite leul şi până la adoptarea monedei euro, produsul nostru este de apărat. Nu cred că facem un act de barbarism dacă ne apărăm produsul”.

De aceea, pentru stabilitatea macroeconomică a României este vital ca BNR să-și respecte toate obligațiile legale.

Guvernul își dorește o cooperare loială cu Banca Națională a României, pentru armonizarea politicilor fiscale cu cele monetare, în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri”.

Ministerul de Finanțe evită intenționat să spună că Guvernul are „partea leului” în deprecierea abruptă a monedei naționale, aceasta fiind cauzată de: deteriorarea fundamentelor macroeconomice (deficitul de cont curent, deficitul comercial), stilul impredictibil și intempestiv de schimbare a legilor fiscale, întârzierea uriașă în prezentarea unui proiect de buget, explozia cheltuielilor bugetare etc.

REACȚIA BNR:

„Banca Națională a României este implicată permanent, cu atât mai mult în aceste zile, în elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb, în conjunctura determinată de factori interni și internaționali.

În acest context, BNR își dorește, ca și până acum, „o cooperare loială cu Ministerul Finanțelor Publice pentru armonizarea politicilor fiscale și monetare în beneficiul cetățenilor și al mediului de afaceri”.

O asemenea colaborare presupune însă o consultare prealabilă a BNR atunci când sunt adoptate decizii care afectează politica monetară a băncii centrale și stabilitatea financiară a țării”.

Articolul precedent„Forumul Industriei Auto 2019”, la Craiova. Peste 300 de persoane din țară și de peste hotare vor participa la eveniment
Articolul următorEfectul devastator al „taxei pe lăcomie”: ratingul BCR și BRD, revizuite în scădere