Legea privind construcția „Autostrăzii Unirii”, Târgu Mureș – Iași – Ungheni, a fost adoptată miercuri în Camera Deputaților cu o majoritate zdrobitoare: 261 de voturi „pentru”, două „împotrivă” și cinci abțineri.

Deși Guvernul nu susține acest proiect ca fiind unul prioritar, ALDE, membră a coaliției aflate la putere a amenințat că va boicota aprobarea bugetului pe 2019 dacă nu vor fi prevăzute fonduri destinate demarării procedurilor pentru realizarea proectului.

„Obiectivul de investiţii Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public privat (PPP). În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor”, prevede proiectul legislativ.

Includerea modalității de finanțare prin PPP s-a făcut la cererea expresă a Ministerului Finanțelor.

Ministerul Transporturilor este ministerul responsabil pentru coordonarea realizării obiectului de investiţii Autostrada Unirii, potrivit legii. De asemenea, Ministerul Transporturilor va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi, procedurile necesare pentru realizarea obiectivului de investiţii Autostrada Unirii.

În timpul votului, deputaţii PNL şi USR au întins peste bănci două bannere cu „Moldova vrea Autostrada” şi „Cerem Autostrada Marii Uniri”.

Construirea autostrăzii cu lungimea cu 300 km a fost impusă, în premieră legislativă prin inițiativa a 70 de senatori şi deputaţi din toate partidele parlamentare.

inchide

Vicepreşedintele ALDE Varujan a anunţat, miercuri, în plen, că parlamentarii liberal-democraţi din Moldova nu vor vota legea bugetului de stat pe 2019 dacă în proiect nu este inclusă finanţarea pentru Autostrada Unirii.

„Eu nu fac ameninţări, dar pentru parlamentarii ALDE din Moldova, prezenţa acestui obiectiv în legea bugetului este o condiţie obligatorie ca noi să votăm legea bugetului pe 2019”, a declarat, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor, Varujan Vosganian.

Acesta a adăugat că din punctul său de vedere, aceeaşi opinie o au şi ceilalţi parlamentari din Moldova care sunt la alte partide

Vosganian a precizat că deşi guvernul măreşte salariile şi pensiile, opinia publică a început să judece guvernările „după kilometrul de autostradă”. „Vă previn că, fără să fie o psihoză, opinia publică a început să judece totul după kilometrul de autostradă”, a indicat acesta.Pe 19 septembrie, deputatul ALDE Varujan Vosganian, purtător de cuvânt al partidului, i-a trimis premierului Viorica Dăncilă o interpelare în care afirmă că eficienţa unei guvernări a devenit kilometrul de autostradă construită, nu creşterea PIB, a veniturilor sau a numărului locurilor de muncă create. Vosganian a precizat că fără demararea efectivă a lucrărilor la autostrada Ungheni – Iaşi – Târgu Mureş, locuitorii din Moldova vor fi dificil de convins că Guvernul „merită preţuirea şi încrederea lor”.

Adoptarea Legii nu reprezintă însă o garanție ca autostrada se va și construi. Guvernul avea alte planuri pentru a lega Moldova de mijlocul țării și granița de vest. Viitorul dezvoltării și implicit a modernizării Moldovei nu este clar.

 

Articolul precedentProducătorul de locomotive Softronic împrumută 14 mil. euro de la Raiffeisen
Articolul următorBulgaria mizează pe gazele din Azerbaidjan pentru securitatea energetică

Comments are closed.