Ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că voucherele de 50 de euro care fac parte din pachetul de sprijin anunţat de coaliţia de guvernare vor fi acordate de la 1 iunie, iar cu ele se vor putea achiziţiona şase produse de bază.
Procedura de distribuire a tichetelor valorice va fi similară cu cea a tichetelor de masă, iar primele tichete vor fi finanţate de la bugetul de stat. ”Procedura de distribuire va fi similară cu ceea ce se întâmplă cu tichetele de masă, iar procedura de decontare va fi la fel. Se vor putea achiziţiona 6 alimente de bază pe aceste vochere. În primele discuţii avem pâine, cartofi, ulei, orez, carne de pui şi ouă. Acestea sunt în prima discuţie, pe primul pachet. Până luni ne-am propus să mai discutăm o dată cu ministrul Agriculturii”, a declarat Budăi.
Tichetele vor fi distribuite prin Poşta Română. Cei care au pensia pe card primesc cuponul acasă prin Poşta Română şi vor primi şi tichetul. ”Mai avem persoanele cu dizabilităţi, acolo probabil ne vom îndrepta către DGASPC şi evident, tot prin Poşta Română pentru ceilalţi. Elevii exact cum primesc bursa socială vor primi şi tichetele”, a afirmat Budăi. Întrebat când va începe distribuirea tichetelor, Budăi a explicat că la 1 iunie, cel mai probabil.