Transgaz a semnat Memorandumul de Înţelegere privind Parteneriatul pentru Dezvoltarea Reţelelor de Gaze Naturale din Estul Europei (EE-NGP), potrivit unui comunicat al companiei, remis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti. Memorandumul a fost semnat de toate entităţile membre ale proiectului.

EE-NGP este înfiinţat de Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Asociaţia pentru Energie din Statele Unite ale Americii (USEA), ministere şi operatori ai sistemelor de transport gaze naturale (OTS) din Europa de Est pentru a asigura o capacitate instituţională durabilă în vederea dezvoltării şi utilizării primelor modele comune de planificare a transportului din regiune şi accelerării dezvoltării infrastructurii de transport gaze naturale în Europa de Est.

Misiunea EE-NGP constă în susţinerea următoarelor obiective: promovarea cooperării regionale în vederea planificării reţelelor de gaze naturale în rândul ministerelor şi OTS din Europa de Est; îmbunătăţirea capacităţii ministerelor şi a operatorilor sistemelor de transport de a dezvolta modele matematice de prognoză şi simulare a reţelelor interne de gaze naturale, a conductelor de interconectare şi a depozitelor de înmagazinare; susţinerea armonizării la nivel regional a metodologiilor de planificare a transportului de gaze naturale şi a principiilor operaţionale.

Totodată, iniţiativa susţine efectuarea de analize pentru identificarea potenţialelor proiecte de investiţii în infrastructura de transport gaze naturale pentru extinderea pieţelor de gaze naturale, asigurând în acelaşi timp securitatea şi fiabilitatea sistemului energetic regional, precum şi promovarea rezultatelor analizelor către reprezentanţi ai cadrului politic, de reglementare şi din domeniul industriei.

Entităţile membre ale proiectului sunt Albagaz (Albania), BH-GAS D.O.O. (Bosnia & Herzegovina); Bulgartransgaz (Bulgaria), Plinacro (Croaţia), DESFA (Grecia), Ministerul Dezvoltării Economice (Kosovo), Ga-Ma AD Skopje (Macedonia de Nord), Montenegro Bonus (Muntenegru), Gaz-System (Polonia), Transgaz (România), Eustream (Slovacia), Asociaţia pentru Energie din Statele Unite ale Americii – USEA.

Articolul precedentCe se întâmplă cu business-urile românești? Cel mai mic număr de insolvențe din istorie
Articolul următorConstantin Rudnițchi: Ziduri, viruși, Brexit