Piața de capital· 1 min citire

Președintele BCE, sună alarma pentru zona euro

mario draghi seful BCE

mario draghi seful BCE

Scris de Iulian Budusan Publicat: 24 ian. 2019, 19:15

Mario Draghi, președintele Băncii Centrale Europene (BCE), a tras, joi, un semnal de alarmă în ceea ce privește zona euro, având un discurs mai pesimist decât în decembrie, după ședința băncii, transmite Bloomberg.

Președintele BCE a declarat, joi, în conferința de presă de după prima ședință de politică monetară a băncii, că aprecierea de creștere a zonei euro „s-a mutat spre scădere”, notează Bloomberg. Aceasta este o schimbare semnificativă în discurs, comparativ cu situația de-acum șase săptămâni, când descria riscurile drept „în general echilibrate”.

Cu toate acestea, oficialul BCE a precizat, că instituția nu se gândește la o nouă rundă de credite pe termen lung pentru bănci.

„Astăzi, nu am discutat despre implicațiile (politicii, de schimbare a balanței riscului). Întâlnirea de astăzi a fost în mod esențial dedicată unei evaluări - unde suntem noi și de ce suntem aici, cât va dura încetinirea, există riscul ca încetinirea să se înrăutățească sau va rămâne pe o tendință de ușoară scădere? Acestea au fost întrebările adresate”, a mai spus Draghi, citat de site-ul agenției de presă Reuters.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Piața de capital