Orange România contestă amenda pe care a primit-o, marți, din partea Consiliului Concurenței și susține că nu a făcut decât să stopeze practicile înșelătoare ale unui furnizor de servicii, potrivit unui răspuns transmis la solicitarea Agerpres.
"Orange România a fost sancționată de către Consiliul Concurenței pentru reacția legitimă și justificată de a stopa practicile comerciale înșelătoare ale unui furnizor de servicii. Reamintim că demersurile de stopare a comportamentelor frauduloase reprezintă o practică recomandată și aplicată în România și la nivel european", spun reprezentanții companiei.
Potrivit acestora, Orange va folosi toate mijloacele legale pentru a contesta această sancțiune.
Consiliul Concurenței a anunțat, marți, că a sancționat Orange România cu o amendă de 64,9 milioane de lei (aproximativ 14 milioane de euro) pentru abuz de poziție dominantă, potrivit unui comunicat al instituției.
Potrivit autorității de concurență, în perioada 2011 - 2015, operatorul de telefonie a limitat accesul unei companii la rețeaua sa de telefonie mobilă, blocându-i activitatea de transmitere a mesajelor comerciale către/de către clienții Orange.
Compania care a depus reclamația are activitate de tip integrator, adică intermediază transmiterea de mesaje comerciale prin numere scurte între anumite companii beneficiare și clienții operatorilor de telefonie mobilă.
În cadrul investigației, Autoritatea de Concurență a constatat mai multe fapte ale Orange prin care a limitat accesul Simplus la rețeaua sa, cum ar fi: refuzul de a deschide noi servicii comerciale prin alocarea unor noi numere scurte, respectiv închiderea anumitor numere scurte.
În perioada 2012 - 2013, Simplus era principalul jucător din România pe piața de intermediere de transmitere de mesaje comerciale prin numere scurte, iar acțiunile Orange i-au diminuat cifra de afaceri în perioada 2012 - 2015 de aproximativ cinci ori.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News























