Antivirusul rusesc Kaspersky, interzia în instituțiile publice din România. Legea, promulgată de președintele Iohannis

hackeri354859retea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea privind interzicerea folosirii de produse şi servicii de tip antivirus de la entităţi din Rusia în sistemele informatice ale administraţiei publice centrală şi locală. Principala țintă sunt produsele Kaspesky, una dintre cele mai cunoscute companii de soluții antivirus la nivel mondial.
„Inițiativa își propune să interzică achiziționarea de produse și servicii de tip antivirus de la entități provenind din Federația Rusă sau aflate sub controlul Federației Ruse. Rațiunile pentru care se instituie această interdicție sunt legate, pe de-o parte, de contextul dat de războiul pornit de Federația Rusă asupra Ucrainei iar, pe de altă parte, de lipsa independenței entităților rusești care furnizează soluții IT”, se arată într-un comunicat al ministerului din luna mai.
Instituțiile vor fi obligate și să dezinstaleze într-un anumit interval de timp software-ul rusesc de pe PC-uri, în caz contrar riscând amenzi între 50.000 de lei și 200.000 de lei.
Kaspersky este principala companie vizată de această lege. Aceasta oferă servicii de securitate cibernetică și vânzările anuale sunt de circa 700 de milioane de dolari.
În luna mai, când a fost inițiat proiectul, compania rusă a negat că are legătură cu guvernul rus și a transmis că „regretă profund” interzicerea produselor sale, în contextul în care legea „urmează să rămână în vigoare până la încheierea unui acord de pace sau a unui acord de armistițiu permanent” pentru încetarea războiului din Ucraina.
Citește și:
- 20:03 - „Omenirea va deveni o subspecie”. Ideologul elitei globale explică cum ne va scoate inteligența artificială din joc, etapă cu etapă- VIDEO
- 20:41 - Bitdefender: Imaginea lui Mugur Isărescu și cea a lui Florin Talpeș, folosite într-o înșelătorie online cu investiții
- 13:54 - Percheziții la sediul european al Temu, pe fondul suspiciunilor privind subvențiile chineze
- 19:39 - NVIDIA, PRIMA COMPANIE DIN LUME CARE VALOREAZĂ 5 TRILIOANE DE DOLARI
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News











