Daniel Udrescu: Eficiența este un privilegiu. Principiile precedă regula

Activitatea expertului contabil judiciar nu începe cu un articol de lege citit izolat, cu o înregistrare contabilă sau cu informațiile extrase dintr-un program. Ea începe cu principiile care dau sens regulii scrise. Adevărul, buna-credință, prudența, echitatea și prevalența realității economice asupra formei reprezintă reperele fără de care norma riscă să fie aplicată mecanic, iar rezultatul să devină contrar scopului pentru care aceasta a fost adoptată.

Expertul este chemat la linia dintre Judecător, Procuror/Inspector şi Contribuabil/Client. Avocatul nu vrea lege vrea soluţie, deci expertul analizează şi legea pentru neclaritate sau neconstituţionalitate, acolo unde principiul este deasupra legii.  Principiile nu îi permit expertului să înlăture legea și nici să substituie instanței propria interpretare juridică. Ele îl obligă însă să privească dincolo de aparența documentară și să verifice dacă forma păstrează legătura cu realitatea pe care pretinde că o reprezintă. O creanță poate continua să figureze într-un sistem informatic, deși a fost stinsă sau anulată. O înregistrare contabilă poate respecta mecanic funcțiunea unui cont, dar poate denatura natura tranzacției. Un calcul poate fi corect din punct de vedere aritmetic, deși faptul generator nu s-a produs.

Expertul reconstituie realitatea economică și urmărește legătura dintre faptă, document, înregistrare contabilă și efect patrimonial. Legea stabilește cadrul în care lucrează, principiile păstrează sensul cercetării, iar metodologia îi permite să transforme această cercetare într-un proces verificabil. Judecătorul decide unde legea nu e dreaptă.

Diagnosticul corect

Eficiența este confundată adesea cu viteza, deși cele două nu sunt identice. Viteza aplicată unui diagnostic greșit nu economisește timp, ci accelerează eroarea și mărește costurile pe care altcineva va trebui să le suporte.

Expertul trebuie să stabilească de la început ce problemă cercetează, ce trebuie demonstrat și care sunt documentele capabile să influențeze concluzia. Contractul trebuie legat de prestație, factura de obligația contractuală, plata de stingerea datoriei, iar soldul de operațiunile care l-au format. Fiecare verigă trebuie să poată fi urmărită până la efectul său economic.

Diagnosticul corect nu înseamnă că expertul cunoaște răspunsul înainte de a începe cercetarea. Înseamnă că a formulat corect întrebarea și a înțeles unde trebuie să caute. Dacă întrebarea este greșită, răspunsul poate fi impecabil redactat, susținut de tabele și însoțit de mii de documente, dar poate rămâne complet inutil.

O diferență contabilă interpretată incorect poate genera ajustări inutile. O plată nereconciliată poate produce o obligație aparent restantă. O creanță anulată poate continua să genereze accesorii. Un document desprins din context poate fi folosit pentru a susține existența unui prejudiciu care nu rezultă din circuitul real al operațiunilor. Din acest motiv, primul act de eficiență nu este graba de a răspunde, ci precizia diagnosticului.

Expertul vede mai întâi excepția

Ecuaţia de bază a contabilităţii este debit=credit.  Expertul nu își concentrează privirea asupra lucrurilor normale. Normalul a fost văzut, verificat și repetat de atât de multe ori, încât a devenit reperul său interior. Tocmai această familiaritate îi permite să observe imediat abaterea.  Atunci când ecuația nu are egalitatea, apare excepţia.

Îi atrage atenția cifra care nu se potrivește cu restul calculelor, documentul care apare în afara succesiunii firești, plata care nu stinge obligația, soldul care nu poate fi reconstruit sau creanța care reapare după ce fusese anulată. Uneori este suficientă o dată care rupe ordinea operațiunilor sau o explicație care nu corespunde efectului economic pentru ca expertul să înțeleagă unde trebuie începută cercetarea.

În acel moment, expertul nu cunoaște încă întreaga explicație și nu poate formula concluzia. El recunoaște însă locul în care realitatea s-a rupt. Începătorul parcurge procedura și speră să întâlnească eroarea. Expertul observă abaterea și folosește procedura pentru a-i demonstra existența, cauza și efectul.

Această capacitate nu apare dintr-o inspirație întâmplătoare. Ea este rezultatul întâlnirii repetate cu normalul și cu miile de forme în care acesta poate fi denaturat.

Al șaselea simț și controlul intuiției

Al șaselea simț al expertului este înțelegerea excepției. Nu este o facultate misterioasă, ci experiență acumulată până când recunoașterea anormalului precedă formularea completă a explicației. Privirea observă abaterea, experiența o compară cu situații anterioare, iar mintea formulează o ipoteză pe care metodologia trebuie să o verifice.

Intuiția profesională nu este probă și nu poate deveni singură concluzie. Ea arată unde trebuie căutată proba. Expertul nu trebuie să adune numai documentele care îi confirmă impresia inițială, deoarece ar transforma experiența într-o prejudecată și cercetarea într-un exercițiu de justificare.

Ipoteza trebuie supusă unui test dublu. Expertul caută elementele care o confirmă, dar încearcă în mod deliberat și să o infirme. Examinează explicațiile alternative, documentele contradictorii și împrejurările care ar putea conduce la o altă concluzie. Dacă ipoteza rezistă ambelor încercări, ea dobândește soliditate profesională.

Aici se desparte experiența de părtinire. Experiența observă excepția și o supune verificării. Părtinirea selectează numai ceea ce îi confirmă opinia. Expertul adevărat trebuie să fie suficient de liber încât să renunțe la propria ipoteză atunci când documentele o contrazic. 

Metodologia este un plan

Metodologia este planul prin care o întrebare profesională devine o succesiune coerentă de verificări. Ea stabilește obiectivul, sursele de informație, ordinea cercetării, criteriile de validare și modul în care vor fi tratate neconcordanțele.

Planul trebuie să separe faptele de presupuneri, documentele de interpretări și constatările de concluzii. El trebuie construit astfel încât un alt profesionist să poată reface analiza pe baza acelorași informații și să înțeleagă traseul prin care s-a ajuns la rezultat.

O metodologie bună nu presupune solicitarea tuturor documentelor care ar putea exista. Ea identifică documentele necesare pentru stabilirea adevărului. Volumul nu poate înlocui profunzimea, după cum numărul paginilor nu poate suplini lipsa unei legături între operațiuni.

Competența se vede și în capacitatea de a elimina ceea ce nu este relevant fără a pierde nimic esențial. Simplificarea corectă nu sărăcește analiza, ci îi face logica mai vizibilă.

Planul cere execuție

Un plan bun, rămas pe hârtie, nu produce nici adevăr, nici soluție. Execuția transformă metodologia într-un rezultat care poate fi verificat și apărat.

Fiecare constatare trebuie susținută de documente, fiecare calcul trebuie să poată fi refăcut, iar fiecare diferență trebuie explicată. Excepția nu trebuie doar semnalată, ci urmărită până la cauza care a produs-o și până la efectul patrimonial pe care l-a generat.

Metodologia fără execuție rămâne o intenție. Execuția fără metodologie devine muncă dezordonată, consumatoare de timp și vulnerabilă la omisiuni. Profesionalismul apare atunci când planul corect este executat cu disciplină, iar rezultatul este verificat înainte de a fi transformat în concluzie.

Repetiția formează expertul

Competența nu se dobândește printr-o singură analiză reușită. Ea se construiește prin repetarea exercițiului corect până când metodologia devine parte a modului de a gândi.

La început, fiecare etapă solicită efort. Documentul este comparat cu înregistrarea contabilă, plata este urmărită, suma este recalculată, aprobarea este verificată, iar rezultatul este confruntat cu realitatea economică. Prin repetiție, această succesiune se transformă în obișnuință profesională, iar obișnuința corectă reduce timpul și permite recunoașterea rapidă a excepției.

Repetiția nu trebuie confundată cu automatismul. Repetarea unei proceduri greșite nu produce competență, ci o eroare executată din ce în ce mai repede. Din acest motiv, fiecare greșeală trebuie cercetată, nu doar corectată.

Atunci când apare o eroare, expertul trebuie să identifice etapa care a permis-o, controlul care a lipsit și modificarea necesară pentru ca aceeași cauză să nu producă din nou același rezultat. Eroarea cercetată devine lecție, lecția devine control, controlul repetat îmbunătățește metodologia, iar metodologia exersată devine experiență.

Excepția produce viteza

Nu regula consumă cel mai mult timp, ci excepția nerecunoscută. Atunci când abaterea este observată de la început, cercetarea se concentrează asupra locului în care concluzia poate fi schimbată.

Viteza profesională nu provine din omiterea verificărilor, ci din eliminarea verificărilor inutile și din aprofundarea celor decisive. Expertul recunoaște fluxul normal, delimitează zonele de risc și își concentrează munca asupra elementelor care nu se potrivesc.

Aceasta este diferența dintre grabă și viteză. Graba sacrifică verificarea pentru a termina mai repede. Viteza elimină risipa fără să renunțe la control. Expertul nu face mai puțin, ci face exact ceea ce trebuie.

Eficiența produce performanță

Viteza singură poate produce un rezultat periculos, iar corectitudinea obținută prea târziu poate deveni inutilă. Performanța apare atunci când răspunsul corect este oferit la timp și poate fi susținut printr-un traseu complet al probei.

Expertul performant ajunge repede la esențial, dar nu rupe circuitul documentar. El simplifică analiza fără să elimine verigile necesare, reduce munca inutilă fără să slăbească verificările și formulează concluzia clar, păstrând posibilitatea de a demonstra fiecare pas care a produs-o.

O soluție corectă poate fi întâmplătoare. Performanța există atunci când rezultatul corect poate fi repetat în spețe diferite și în condiții de presiune. Performanța repetată construiește competența, iar competența exersată, verificată și asumată formează profesionistul.

Expertul are în vedere omul, nu produsul

Activitatea expertului nu se încheie prin predarea unui raport. Raportul este numai forma vizibilă a muncii sale. Finalitatea este înțelegerea și rezolvarea corectă a problemei care afectează patrimoniul, activitatea și uneori însăși continuitatea economică a clientului.

În spatele documentelor se află oameni. O creanță greșită poate bloca o întreprindere, o poprire poate opri plata salariilor, iar o evaluare incorectă poate distruge un patrimoniu construit într-o viață. O concluzie formulată superficial poate influența o hotărâre judecătorească și poate produce consecințe care nu mai pot fi reparate printr-o simplă notă contabilă.

Expertul trebuie să înțeleagă nevoile, dificultățile și perspectiva celui afectat, fără să transforme această grijă în părtinire. El nu este chemat să confirme orice susținere a clientului și nici să fabrice rezultatul pentru care este plătit. Protejarea interesului legitim se face prin adevăr, claritate și competență.  Legea caută adevărul, nu învinuirea contribuabilului.

Uneori, cea mai importantă formă de protecție este să îi spui clientului la timp că nu are dreptate. Un adevăr dificil comunicat înaintea litigiului poate evita o pierdere mult mai mare. O opinie convenabilă, dar falsă, este un produs toxic. Ea poate satisface clientul pentru moment, însă va ceda la primul control serios și va agrava tocmai situația pe care pretindea că o apără.

Presiunea clientului nu poate schimba realitatea economică. Nici mărimea contractului și nici importanța beneficiarului nu justifică ignorarea unei abateri. Expertul care ascunde problema nu protejează clientul, ci îl lasă să înainteze spre un risc pe care îl cunoaște și pe care refuză să îl numească.

Profesionistul slab livrează un produs și consideră misiunea încheiată. Profesionistul adevărat urmărește efectul. El vrea să știe dacă diagnosticul este corect, dacă soluția poate fi aplicată și dacă problema pentru care a fost chemat a fost într-adevăr rezolvată.

Expertul nu lucrează pentru document. Documentul trebuie să lucreze pentru adevăr și pentru omul ale cărui drepturi, obligații și patrimoniu depind de el.

Valoarea timpului profesional

Clientul nu plătește numai timpul în care expertul redactează concluzia. Plătește anii în care acesta a învățat să vadă problema, miile de documente examinate, erorile întâlnite, metodele corectate și capacitatea de a recunoaște într-o oră ceea ce altcineva poate să nu descopere într-o lună.

Cu cât expertul este mai competent, cu atât soluția poate părea mai simplă. Simplitatea nu dovedește lipsa efortului. Dovedește că partea cea mai grea a efortului a fost făcută înainte, prin studiu, repetiție și experiență.

Tariful profesionistului nu remunerează numai timpul prezent. El remunerează timpul acumulat în competență și comprimat într-o decizie luată la momentul potrivit.

Eficiența este un privilegiu

Eficiența este privilegiul celui care a repetat suficient de mult analiza corectă încât să recunoască excepția și să ajungă repede la esențial. Ea se câștigă prin educație, experiență, disciplină, execuție și asumarea răspunderii.

Principiile dau direcția, legea stabilește cadrul, iar metodologia construiește planul. Planul cere execuție, repetiția formează obișnuința, iar obișnuința corectă face excepția vizibilă. Excepția identificată permite viteza, viteza controlată produce eficiență, eficiența constantă conduce la performanță, iar performanța repetată confirmă competența.

Competența exersată formează profesionistul. Profesionalismul adaugă însă ceva ce nicio procedură nu poate produce singură. Grija față de omul care va suporta consecințele concluziei.

Eficiența nu este graba de a termina. Este capacitatea de a ajunge repede la concluzia corectă pentru că drumul a fost înțeles, parcurs, verificat și perfecționat de nenumărate ori. Iar concluzia nu trebuie numai redactată și predată. Ea trebuie să răspundă problemei reale pentru care expertul a fost chemat.