Fiscalitate· 2 min citire

Adrian Câciu, despre limitarea folosirii cash-ului: Poți cheltui un milion de lei pe zi, te duci la mai mulți comercianți și dai 5.000 de lei la fiecare

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu

Ministrul Finanțelor, Adrian Câciu

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 7 nov. 2023, 08:17

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a afirmat că limitarea plăților cash există din 1996 și a explicat că între persoane fizice nu există nici o limitare. El a precizat că o persoană poate cheltui și un milion de lei pe zi dacă merge la mai mulți comercianți și lasă la fiecare câte 5.000 de lei. 

Adrian Câciu preferă plațile direct cu cardul, pentru că de peste 20 de ani primește banii în acest fel, dar are la el și o anumită sumă cash. Ministrul a explicat astfel, la un post TV, cum a apărut această decizie cu limitarea de a cheltui mai mult de 5.000 de lei pe zi la un singur agent economic și dacă el cheltuie mai mult de 5.000 de lei într-un singur loc.

“Nu prea umblu cu cash la mine. Limitarea aceasta a cashului există din 1996. Cred că ceea ce a lipsit în dezbaterea publică care ar trebui să aibă loc înainte ca legea să fie aprobată, o explicare cronologică a limitării cash-ului. Noi lucrăm cu două sintagme. A fost sintagma că dispare cash-ul și a doua limitarea cashului. Această limitare nu este o noutate. Există această limitare din 1996. Între persoane fizice nu există limitare. Între persoana fizică care cumpără de la un agent economic există această limitare la 5.000 de lei, înainte era 10.000 de lei. (…) Există poate și cazuri de oameni care cheltuie mai mult de 10.000 de lei la un singur comerciant. Poți cheltui un milion de lei pe zi, te duci la atâția comercianți dai 5.000 de lei la fiecare”, a explicat Adrian Câciu. 

El a fost întrebat ce sfat i-ar oferi lui Marcel Ciolacu, dacă să renunțe sau nu la această prevedere. 

“Între persoanele fizice nu există această opreliște. Există o limitare la plățile către un comerciant. Unde trebuie într-adevăr…s-a tranșat această problemă, să nu profite terții, cum a fost cu sistemul bancar care a anunțat că o să crească comisioane, lucrurile acestea s-au tranșat. Dacă mai încape o discuție este poate între companiile mici. Să fie mai mult de 1.000 de lei. Era 5.000 de lei dacă nu mă înșel. Trebuie o discuție. Din ce înțeleg există discuțiile astea la nivel de Guvern, cu ministrul de Finanțe, cu IMM-urile să vadă exact care este nivelul care să nu conducă la un blocaj între micile companii”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Fiscalitate