Transgaz a semnat pentru finanțarea conductelor spre R. Moldova

Transgaz a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Fondurilor Europene pentru realizarea proiectului de Dezvoltare a sistemului de transport gaze în regiunea de Nord-Est a României.Acordul de finanțare a fost semnat în contextul ședinței comune a Guvernelor României și Republicii Moldova, informează Ministerul Economiei. Valoarea proiectului este de 152 de milioane de euro, dintre care 46 de milioane de euro provin din fonduri europene din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare.Proiectul presupune dezvoltări ale SNT în vederea îmbunătățirii alimentării cu gaze naturale a acestei regiuni, precum și creșterea capacității de transport în perspectiva oferită de noua conductă de interconectare dintre România și Republica Moldova.“Transgaz gestionează în acest moment construcția gazoductului BRUA, proiectul de dezvoltare al SNT în zona de Nord-Est a României și proiectul gazoductului Ungheni-Chișinău. Suntem în grafic cu toate aceste inițiative strategice și avem capacitatea administrativă de a le duce la bun sfârșit. În tot acest context, Transgaz a reușit ca în ultimii doi ani de zile să atragă finanțări din fonduri europene în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro”, a declarat Ion Sterian, Directorul General al SNTGN Transgaz SA."Relația României cu Republica Moldova este o prioritate politică fermă și asumată. În acest context, un proiect precum cel pe care Transgaz îl va dezvolta în regiunea de Nord-Est a României reprezintă un obiectiv strategic, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Este vorba despre o capacitate importantă de transport de gaze naturale dintre România și Republica Moldova: între 1,5 miliarde metri cubi/an și 2,2 miliarde metri cubi pe an, ceea ce face ca acest proiect să reprezinte mai mult decât o investiție economică și astfel să fie o investiție în securitatea energetică a României și chiar a întregii regiuni, permițând totodată și valorificarea potențialului resurselor de gaze naturale ale țării noastre”, a declarat noul ministru al Economiei Niculae Bădălău.
Citește și:
- 11:22 - Expert: „Independența energetică a României este un mit. Dacă imporți ca să treci de frig, nu ești independent”
- 07:57 - Situație explozivă la Complexul Energetic Oltenia. Minerii de la carierele care aparțin de CEO, în grevă - VIDEO
- 09:57 - Expert în energie: Voucherul la gaze naturale este o măsură populistă. Statul avea deja soluții legale
- 07:17 - Minerii din bazinul Jilț se tem că vor fi trimiși acasă. Decizia finală nu a fost luată, iar speranțele se leagă de schimbarea lui Bolojan
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News










