Avocatul Poporului vrea să știe dacă ANRE a explicat românilor ce înseamnă liberalizarea pieței de energie electrică

anre hidroelectrica
Avocatul Poporului a solicitat, marți, Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Dumitru Chiriță, clarificări despre campania de informare referitoare la liberalizarea pieței energiei electrice.
În solicitarea adresată președintelui ANRE, Dumitru Chiriță, Avocatul Poporului spune că informațiile puse la dispoziție pe site-ul ANRE sunt "greu" sau "aproape imposibil" de accesat de anumite categorii de consumatori.
Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu din cauza „îngrijorării publice pe fondul liberalizării pieței energiei electrice de la 1 ianuarie 2021” și având în vedere datele furnizate de Asociația Energia Inteligentă la începutul lunii decembrie 2020 din care rezultă că peste 90% dintre consumatorii casnici de electricitate nu știau că piața va fi liberalizată de la 1 ianuarie 2021, precum și faptul că în prima zi a noului an existau aproximativ 6 milioane de consumatori casnici "rămași captivi în piața reglementată", fără să cunoască opțiunile pe care le au la îndemână.
Avocatul Poporului cere un punct de vedere și clarificări punctuale care să arate în ce măsură ANRE și-a îndeplinit obligațiile de informare a clienților casnici referitoare la liberalizarea pieței energiei electrice, având în vedere că această autoritate are responsabilități în domeniul elaborării, aprobării și monitorizării aplicării ansamblului de reglementări obligatorii la nivel național necesar funcționării sectorului și pieței energiei electrice în condiții de eficiență, concurență, transparență și protecție a consumatorilor, dar și privind componenta de monitorizare în ceea ce privește punerea în aplicare a normelor referitoare la rolurile și responsabilitățile furnizorilor de pe piață, potrivit sesizării postate pe site-ul instituției. Renate Weber amintește și că perioada a fost schimbată prin Ordonanța de Urgență din 6 ianuarie 2020, de modificare a Legii energiei electrice, care menționa că furnizarea energiei electrice este reglementată de ANRE până la 31 decembrie 2020, și nu cum era stabilit anterior, adică în perioada 1 martie 2019-28 februarie 2022.
În plus, Avocatul Poporului solicită să se precizeze dacă a furnizorii i-au anunțat pe consumatorii casnici despre liberalizarea pieței de la 1 ianuarie 2021, prin campanii proprii de informare, și dacă a existat și un buget al ANRE pentru campania de informare: „A existat un buget adecvat alocat în acest sens, necesar bunei desfășurări a campaniei de informare?”, potrivit sesizării către ANRE.
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News
























