Actualitate· 6 min citire

Vești bune pentru români! Scad facturile la energie. Anunțul ministrului Burduja

Vești bune pentru români! Scad facturile la energie. Anunțul ministrului Burduja

Vești bune pentru români! Scad facturile la energie. Anunțul ministrului Burduja

Scris de Daniel Onescu Publicat: 19 feb. 2024, 10:04

Ministerul Energiei are în vedere o serie de măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la gaze și energie.

Ministerul Energiei are în vedere o serie de măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la gaze și energie.

"Ne dorim menținerea acestei scheme de compensare-plafonare și protejarea consumatorului român, casnic și non-casnic. E foarte important să ai stabilitate când ai invazia Federației Ruse în Ucraina, când ai conflict în Orientul Mijlociu, când ai perspectiva finalului de an. La finalul acestui an, știți bine, acordul dintre Ucraina și Rusia/Gazprom expiră practic și există posibilitatea sistării acelor livrări de gaze. Deci, e o situație internațională regională în dinamică rapidă, impredictibilă și e foarte important ca România să-și protejeze clienții finali. Având în vedere reducerea prețurilor la gaze și la energie electrică față de criza energetică, luăm în calcul anumite măsuri împreună cu ANRE - și au fost discuții tehnice cu ANRE și cu Ministerul de Finanțe, cu ANAF, care nu urmăresc modificarea plafoanelor, ci o serie de alte măsuri care să ducă la noi scăderi ale facturilor la români. Deci, sub nicio formă facturile nu vor crește, ele au șanse să scadă și în următoarea săptămână vom promova un asemenea act normativ în Guvern, după ce obținem toate avizele necesare. O săptămână - două...", a afirmat ministrul.

Acesta a adăugat că nu s-a pus problema scăderii plafoanelor.

"După cum știți, avem o legislație care ne spune că în România prețurile la energie electrică și gaze naturale sunt reglementate de schema de compensare-plafonare, o schemă valabilă până în martie 2025. Schema aceasta a asigurat și subliniez, pentru că, din păcate, vedem în continuare știri care nu țin cont de această realitate, schema a asigurat al 4-lea cel mai ieftin gaz din Uniunea Europeană, iar la energie electrică, e adevărat, suntem undeva la jumătatea clasamentului. Dar, când ne uităm pe bursă pe Piața Zilei Următoare, vedem că, de exemplu, ieri a fost o zi foarte bună pentru România, am avut al doilea cel mai ieftin preț la energie electrică din toată Uniunea Europeană și asta pentru că a bătut vântul, a bătut și soarele, am avut condiții prielnice și cred că după Peninsula Iberică am fost pe locul doi la nivelul Uniunii Europene", a susținut Burduja.

Întrebat care vor fi măsurile pe care Ministerul Energiei le pregătește împreună cu ANRE și cu Ministerul Finanțelor, el a răspuns: "Veți vedea când o să punem în transparență actul normativ, după discuțiile cu ANRE, cu ANAF, când ne închidem cu ele. Eu sper astăzi, luni, deci în cel mai scurt timp, veți vedea forma finală a măsurilor. Nu vreau să anticipez pentru că pot fi speculate".

"Sunt variante prin care țintim exact aceste evoluții în piață, prețurile în scădere la energie electrică și gaze naturale, deși eu am mai spus și în trecut și așa este: un furnizor nu-și cumpără energia electrică, gazul natural, toată cantitatea necesară de pe bursă. Sunt contracte care vizează un orizont de timp mai lung și atunci e normal să nu ne uităm doar la prețul de pe bursă când discutăm de prețul mediu de achiziție pe care un furnizor îl are când cumpără energia electrică și gazele naturale", a adăugat Sebastian Burduja.

Se prelungește schema de compensare

În ceea ce privește o posibilă prelungire a schemei de compensare-plafonare după luna martie 2025, șeful de la Energie a dat asigurări că etapa post-martie 2025 va fi pregătită, iar românii vor fi protejați de creșterile de preț, în special cei vulnerabili.

"Mai avem un an până atunci (până la expirarea schemei - n. r.). V-am spus câteva evoluții care sunt totuși impredictibile în regiune. Vom vedea la momentul respectiv (dacă va fi prelungită - n. r.), dar și înainte de asta, spre finalul acestui an, noi vom pregăti ce înseamnă etapa post-martie 2025, dar cu siguranță românii vor fi protejați în fața oricăror creșteri de prețuri, în special românii vulnerabili", a precizat el.

Jurnaliștii au vrut de asemenea să știe dacă există posibilitatea ca în viitoarea schemă să beneficieze de compensări doar persoanele vulnerabile, așa cum au cerut Fondul Monetar Internațional și Uniunea Europeană.

"Vedem din martie 2025, de fapt cu niște luni de zile înainte, probabil 3 - 6 luni înainte. Vom analiza în ce măsură se pot ajusta aceste scheme, dar să știți și schema actuală ține cont de faptul că atunci când ai venituri mai reduse ai un consum mai redus și ai, de exemplu, la energie electrică 0,68 lei kilowatt-oră, față de 1,3 lei kilowatt-oră, cât înseamnă un consum de peste 300 de kilowați-oră pe lună. Deci, și schema actuală ține cont de profilul economic, socio-economic al fiecărui client în parte", a explicat șeful Ministerului Energiei.

Statul decontează sume mult mai mici către furnizori

Totodată, Sebastian Burduja a mai spus că diferența suportată de statul român s-a redus în mod substanțial față de perioada de vârf a crizei energetice, iar pentru că prețurile din piață au scăzut și un furnizor cumpără mai ieftin astăzi gazul și energia electrică înseamnă că vine la decontare cu sume mult mai mici.

"Puteți să cereți datele de la ANRE și veți vedea că pe segmentul casnic furnizorii au venit de prin august anul trecut cu zero sume la compensarea de către statul român. Deci, mecanismul în sine funcționează. Important este că furnizorii se pot duce și sub aceste plafoane și ei se duc și astăzi. Furnizorii la gaze, vă rog să vedeți pe factura de acasă, în cazul meu e valabil și mulți români mi-au scris, mi-au trimis și facturile dânșilor și am putut să confirm cu ochii mei, au un preț total, inclusiv TVA, de 0,28 lei, 0,29 lei kilowatt-oră, ceea ce e sub plafonul de 0,31 lei kilowatt-oră. Deci, diferența între prețul mediu de achiziții al furnizorului și aceste plafoane, deci prețul de la factură pe care îl văd românii, este tot mai mică și în unele cazuri chiar a fost zero și asta vă poate confirma ANRE. Operăm într-o competiție, deci furnizorii se concurează unul pe altul și atunci ei oferă prețuri sub plafonul maxim și asta se întâmplă în piață. De aceea au venit furnizori cu prețul sub plafon. Dacă nu exista o concurență pentru clientul final s-ar fi dus toți spre prețul maximal. O să vedeți și în noul act normativ o serie de măsuri complementare care vor pune în continuare presiune pentru scăderea facturilor la români. Dar, să fim cinstiți, 5 milioane de gospodării din România plătesc factura la curent, în medie, 35 de lei. Este un cost rezonabil, chiar și ținând cont de nivelul de dezvoltare pe care România îl are", a mai menționat acesta.



Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate