Compania Tesla a lui Elon Musk se pare că a avertizat Casa Albă asupra riscului de a se confrunta cu taxe majorate de alte state, ca represalii la utilizarea agresivă a tarifelor de către președintele Donald Trump, transmite CNBC. Scrisoare trimisă de compania lui Musk nu este semnată, dar are antet.
Avertismentul a fost făcut într-o scrisoare adresată Biroului Reprezentantului pentru Comerț al SUA (USTR), publicată pe site-ul instituției marți. Documentul face parte dintr-o serie de sute de scrisori trimise de companii cu privire la politica comercială a SUA, potrivit postului american, citat de news.ro.
Nu este clar cine a redactat scrisoarea în cadrul Tesla, aceasta nefiind semnată, dar fiind redactată pe antetul oficial al companiei. Tesla nu a răspuns imediat solicitărilor de comentarii.
CEO-ul Tesla, Elon Musk, un aliat apropiat al lui Trump, conduce inițiativa Casei Albe de a reduce dimensiunea guvernului federal și coordonează așa-numitul Departament pentru Eficiența Guvernamentală.