Actualitate· 3 min citire

Teodorovici: "Statele dezvoltate din UE au alte interese față de muncitorii din Est"

teodorovici ban icu japca

teodorovici ban icu japca

Scris de Iulian Budusan Publicat: 25 iul. 2019, 11:50

La nivel european, nu se dorește punerea pe agendă a subiectului forței de muncă, pentru că sunt interesele statelor care au încă nevoie de angajați din România, Croația, Polonia, iar marea familie europeană înseamnă de fapt că fiecare este pentru el, a declarat, joi, într-o conferință de specialitate, ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici.

"Subiectul forței de muncă a fost pe agenda Președinției României la Consiliul Uniuni Europene. Un subiect la care țin foarte mult, dar cu greu cei de la nivel european au acceptat un astfel de subiect pe agendă... În prealabil, am dorit să o facem în întâlnire comună a miniștrilor Muncii din cele 28 de state membre, dar nu s-a dorit un astfel de eveniment. La nivel european, nu se dorește punerea pe agendă a subiectului forței de muncă, pentru că sunt interesele statelor care au încă nevoie de angajați din România, Croația, Polonia etc... Noi vom investi, vom pregăti forță de muncă în România și, ușor, ușor, celelalte state vor atrage neconcurențial de pe piața unică forță de muncă. Nu este în interesul nimănui din afara României sau din afara celor zece țări care trimit forță de muncă în Europa să pună un astfel de subiect pe masă. Nu se dorește, pentru că fiecare se dezvoltă cu forța de muncă pe care o ia din alte zone. Asta înseamnă familia mare europeană... E o mare familie frumoasă, iubită, dar când vine vorba despre fiecare stat în parte, fiecare este pentru el. Sper să avem un document, la nivel european, cuprinzător, care să apere interesul și al României. Ușor, ușor, pierzând forța de muncă, nu poți pune în practică idei, chiar dacă ai fonduri europene de accesat și intenții bune", a spus Teodorovici.

Potrivit ministrului de resort, la ora actuală, în România, ar fi nevoie de un milion de lucrători, "ceea ce înseamnă foarte, foarte mult".

"Avem 4,5-5 milioane de români plecați peste hotare. Colega mea de Ministerul românilor de pretutindeni știe cifra exactă. Această cifră a fost speculată jalnic de către unele persoane. Dar asta este, suntem în România... Din păcate, sunt foarte mulți români care nu lucrează în mod oficial, înregistrați. Acesta este un lucru care doare, pentru că sunt oameni care muncesc fără să aibă plătite asigurările medicale și toate celelalte elemente care ar putea să asigure un anumit standard. La nivel european, era o discuție vizavi de cetățenii europeni ai căror state au început un dialog cu Uniunea Europeană, să poată fi lăsați să lucreze în statele non-Schengen... Un milion de lucrători ar fi necesar în România, la ora actuală, ceea ce înseamnă foarte, foarte mult. Mă bucur, însă, că există anumite măsuri care au reușit să readucă lucrători români în țară. Aduc aici în discuție zona construcțiilor, unde actul normativ pe care mulți l-au hulit a creat și efecte pozitive. Majoritatea măsurilor din OUG 114 sunt pro-business, cu excepția unor prevederi pe care nu vreau să le discut acum", a subliniat demnitarul.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate