Recalcularea tuturor pensiilor, abia în 2023

Recalcularea tuturor pensiilor, abia în 2023
Până în 2023, cel puțin, nicio pensie nu va fi recalculată
Pensionarii primesc cea mai dură veste: până în 2023, cel puțin, nicio pensie nu va fi recalculată. Asta înseamnă că nu vor fi corectate inechitățile, că pensiile mai mici nu vor crește. Anunțul vine chiar din partea șefului Casei Naționale de Pensii. Pensionarii spun că ei cred că abia în 2024 vor primi ceva în plus la pensie. Nici majorarea cu rata inflației de anul viitor nu este sigură.
Întrebat când începe marea recalculare, dacă va începe în 2023, președintele Casei Naționale de Pensii - Daniel Baciu a spus: „Trebuie să avem cadrul legal, după ce legea va fi într-un draft făcut de colegii noștri de la Ministerul Muncii și de la Casa Națională de Pensii, va fi intra în dezbatere publică, va parcurge întreg cadrul legislativ pe care îl știți cu toții, respectiv va intra în Parlament, în comisiile de specialitate, în momentul în care va fi adoptată și publicată în Monitorul Oficial, noi va trebui să o aplicăm. Eu zic ca este realistic termenul de 2023”.
Referitor la faptul că abia în 2024-2025 pot primi oamenii recalculările, acesta a spus: „Toată lumea va intra în procesul de recalculare conform noului act normativ și când va fi legea adoptată trebuie să emitem decizii de pensii cu noile cuantumuri. Evident că legea ne obligă!”.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 11:02 - Pasul înapoi al lui Ilie Bolojan. De ce premierul demis „pune frână” proiectelor energetice vitale
- 10:13 - Transelectrica cere în instanță un milion de euro de la foștii secretari generali ai guvernelor Orban și Cîțu
- 09:39 - Reguli noi de la Primăria Capitalei. Ce pățesc bucureștenii care ignoră notificările de reabilitare a imobilelor
- 09:17 - Schimbare majoră pentru pensionarii din diaspora. Cum pot fi scutiți de plata CASS românii cu pensii de peste 3.000 de lei
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














