Protest al transportatorilor în fața Guvernului

Protest al transportatorilor în fața Guvernului
Protestul va avea loc în intervalul 11:00 - 13:00
Confederația Sindicală Națională Meridian organizează, astăzi, un protest în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului. Potrivit unui comunicat remis presei, protestul va avea loc în intervalul 11:00 - 13:00.
Protestul a fost inițiat și solicitat de către Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Sindicatul Național Forța Legii, Uniunea Sindicatelor din Spitalele CFR și Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, dar au fost chemați să li se alăture și colegii din organizațiile sindicale membre ale confederației din diverse domenii de activitate, se arată în comunicatul citat.
Prin acest protest, organizațiile sindicale din structura CSN Meridian vor să aducă în atenția autorităților și a opiniei publice, o serie de probleme, printre care: "fentarea legislației sociale" de către autorități și neaplicarea legilor privind statutul Personalului Feroviar - Legea nr.195/07.09.2020, statutul Personalului Silvic modificat și completat prin Legea nr.234/09.12.2019, Legea privind coșul minim de consum pentru un trai decent în România, Legea pensiilor etc; aplicarea Legii salarizării, în integralitatea ei, începând cu data de 1 ianuarie 2022; reglementarea unei grile de salarizare unitare pentru angajații din administrația publică locală; înghețarea salariilor în anul 2021, în condițiile în care prețurile au crescut, erodând puterea de cumpărare a salariaților din România; Legea Dialogului Social; reducerea vârstei de pensionare a polițiștilor locali; Legea - Cadru nr.153 din 28.06.2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care nu a fost îmbunătățită și corectată așa cum s-a promis; încetarea discriminării salariale grave a personalului de suport tehnic, economic și administrativ din sistemul sanitar, inclusiv a biologilor, biochimiștilor și chimiștilor și tratarea echitabilă a întregului personal angajat în sistemul sanitar, medical și nemedical; aplicarea în prezent "ad litteram" a Legii 232/2016 privind industria națională de apărare, actualizarea acesteia de urgență și adoptarea unei Strategii naționale pentru relansarea industriei naționale de apărare pentru protejarea intereselor naționale de apărare ale României.
Totodată, sindicaliștii trag un semnal de alarmă asupra faptului că investițiile în serviciile publice de interes general sunt minime, iar în anumite domenii, politicile guvernamentale sunt total lipsite de viziune strategică, precum în transporturile feroviare, transporturile aeriene, industria de apărare, agricultura, silvicultura și gospodărirea apelor etc.
De asemenea, printre problemele menționate se mai ridică asigurarea cadrului legal și financiar pentru funcționarea aeroporturilor României conform standardelor europene și international, stoparea măsurilor antisociale care afectează salariații din aeroporturile țării și inițierea unei Legi a salarizării personalului aeroportuar din subordinea Consiliilor județene; accelerarea aplicării măsurilor guvernamentale necesare pentru a avea o tranziție justă în Bazinele Carbonifere Valea Jiului și Oltenia; garantarea drepturilor omului în contextul pandemiei și evitarea segregării românilor pe criterii sanitare; măsurile adoptate în contextul crizei pandemice din ultimele 18 luni care s-au adăugat la problemele structurale ale României, conturând o perspectivă îngrijorătoare pentru toți cei care ar vrea să continue să trăiască și să muncească în țară: datoria imensă care poate conduce la noi politici de austeritate; derapajele democratice și impunerea unor măsuri sanitare autoritare, neacceptate de lucrători și cetățeni; o instabilitate politică și instituțională fără precedent.
"Restricțiile impuse de autorități pentru reuniunile publice pe perioada stării de alertă ne limitează numărul de participanți la 600 de persoane raportat la spațiul legal disponibil în Piața Victoriei, însă nemulțumirile care vor fi acolo exprimate reprezintă opinia a zeci de mii de salariați din întreaga țară și din diverse sectoare de activitate - cetățeni care cer Guvernului României să respecte legile, să fie responsabil și să lucreze în interesul tuturor cetățenilor României", mai artă comunicatul.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

























