Previziuni. Barilul de petrol ar putea scădea sub 30 de dolari

petrol_465x390_33341300
Ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, a declarat luni că nu poate exclude scenariul în care preţul barilului de petrol ar putea scădea sub 30 de dolari dacă nu va fi extins acordul privind reducerea producţiei, încheiat între Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) şi alte state din afara cartelului, transmite Agerpres."Există riscuri mari pe piaţă legate de supraproducţie şi Moscova trebuie să monitorizeze mai mult piaţa petrolului pentru a putea lua în iulie o decizie echilibrată", a afirmat Novak după întâlnirea cu ministrul saudit al Energiei, Khalid al-Falih.Oficialul saudit a dat asigurări că s-au luat măsuri pentru a preveni un declin semnificativ al preţului ţiţeiului.De la 1 ianuarie, pentru a sprijini creşterea preţurilor, OPEC şi alţi producători de ţiţei (alianţa OPEC+) au decis să reducă producţia cu 1,2 milioane bpd, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2019. La reuniunea de la Viena, din 25-26 iunie, ar urma să se decidă dacă pactul va fi extins.Dar întâlnirea ar putea fi amânată până în 3-4 iulie, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.O altă sursă din OPEC a declarat: "Discutăm o creştere a producţiei, dacă preţul barilului de ţiţei urcă spre 80 de dolari. Totul depinde de nivelul la care se vor situa preţurile în mai şi iunie".La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent din Marea Nordului cu livrare în luna august a crescut luni cu 0,30 dolari, la 63,59 dolari.
Citește și:
- 14:54 - Ilie Bolojan pune sub semnul întrebării proiectul SMR de la Doicești și tensionează relația strategică România–SUA
- 10:55 - Ciprian Ciucu, depășit de probleme. Nu are bani de consolidări la clădirile cu bulină și cere de la privați
- 09:57 - Val de revolte în Piața Victoriei: Sindicaliștii din educație, sănătate și minerit anunță proteste masive în fața Guvernului Bolojan
- 09:44 - Lobby guvernamental pentru gigantul german Schwarz? AUR cere explicații premierului Bolojan și vicepremierului Oana Gheorghiu: „Ce firmă românească de IT a fost tratată similar?”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














