Monitorul Prețurilor produselor alimentare este o aplicație al cărei scop este să ușureze căutarea celor mai competitive prețuri, sporind astfel concurența
Zahărul este alimentul care s-a scumpit în septembrie, față de august, respectiv cu 14%, potrivit datelor oferite de Consiliul Concurenței agenției Agerpres.
Prețul mediu al unui kilogram de zahăr a fost, în prima jumătate a lunii septembrie, de 3,60 de lei, față de 3,15 lei pe kilogram, potrivit valorilor oferite de aplicația Monitorul Prețurilor pentru alimente.
De altfel, nouă din primele zece căutări în lista aplicației sunt sortimente și branduri de zahăr.
Interesul pentru acest aliment se explică prin faptul că, în această perioadă, zahărul este la mare căutare pentru gemuri, dulcețuri și alte conserve dulci pentru iarnă.
Pe locul doi în topul scumpirilor se află roșiile, de asemenea folosite pentru conservele de iarnă. Un kilogram de roșii a costat, în medie, în septembrie 5,86 de lei, cu 2,58% mai mult decât în august.
Lămâile, de asemenea, s-au scumpit cu 2,58%, de la 8,25 lei pe kilogram, la 8,46 lei. Scumpiri ușoare au cunoscut și merele (1,72%) și salamul (1,69%).
Pe de altă parte, cartofii au avut cea mai mare scădere de preț, cu 6,64%. S-au mai ieftinit ceapa (cu 5,74%), făina (cu 4,74%), mălaiul (2,23%) uleiul (0,24%), laptele de vacă (0,30%) și untul (0,07%).
Monitorul Prețurilor produselor alimentare este o aplicație al cărei scop este să ușureze căutarea celor mai competitive prețuri, sporind astfel concurența.