Actualitate· 3 min citire

Ministrul propus al Muncii promite că nu umblă la pensii și salarii

violeta alexandru față

violeta alexandru față

Scris de Iulian Budusan Publicat: 30 oct. 2019, 16:27

Ministrul propus al Muncii spune că își dorește eliminarea supraimpozitării contractelor part-time, astfel încât oamenii să fie impozitați la nivelul orelor de muncă pe care le prestează. Violeta Alexandru, a declarat, miercuri, la audierea din comisia parlamentară de specialitate, că va respecta legislația în vigoare privind creșterile salariale dar și mărirea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020.

De asemenea, Alexandru a mai afirmat că dorește aducerea la alb a contractelor de muncă la negru și la gri, precizând că Inspectoratul Teritorial de Muncă trebuie eficientizat.

Violeta Alexandru a declarat în cadrul audierilor de la comisii, că își propune ca în mandatul său de ministru al Muncii să încurajeze munca. “Pentru toți cei activi, obiectivul mandatului meu fiind acela de a încuraja munca. Voi asigura pe oameni că vor avea un nivel de impozitare just, vom elimina supraimpozitarea contractelor part-time și le vom arăta oamenilor că îi vom impozita la nivelul orelor de muncă pe care aceștia le prestează”, a spus Alexandru. Ea a precizat că va lucra cu Parlamentul și cu partenerii sociali pentru a găsi o formulă justă și obiectivă pentru stabilirea cuantumului salariului mediu. Violeta Alexandru a menționat că PNL nu va tăia pensii și salarii. “Nu tăiem pensii și salarii, aș vrea să pun punct avalanșei de informații pe această temă. Sunt un om responsabil, nu fac afirmații pentru a avea un câștig politic, o spun cu toată fermitatea, suntem responsabili de ceea ce spunem și oamenii trebuie să știe de la noi că ne angajăm să nu tăiem și salarii”, a precizat ministrul desemnat al Muncii. Violeta Alexandru a menționat că își propune aducerea la alb a contractelor de muncă la negru, respectiv la gri. “Avem o problemă în România pe care trebuie să avem curajul să o acceptăm. Sunt foarte multe și diverse tipuri de activități necuprinse în cadrul legal actual, dar există și o realitate crudă pe care am tot ocolit-o și asupra căreia îmi propun să mă aplec și anume aducerea la alb a contractelor de muncă la negru, respectiv la gri. ITM trebuie eficientizat, atenția pe care Ministerul Muncii trebuie să o acorde acestor lucruri trebuie să meargă dincolo de slogan și să se aplece asupra eficienței. Sunt oameni care desfășoară activități cu seriozitate și care se trezesc în situația în care apelează la servicii medicale sau ajung la pensie să nu beneficieze de drepturile care li se cuvin”, a explicat Violeta Alexandru. 

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate