Leul moldovenesc continuă să se deprecieze

Leul moldovenesc continuă să se deprecieze
Deocamdată, nu există riscuri de creștere a prețurilor sau a tarifelor la energia electrică sau termică
Leul moldovenesc continuă să se deprecieze față de principalele valute de referință. Expertul economic Veaceslav Ioniță spune că acest lucru se datorează, în mare parte, deprecierii dolarului pe piața internațională. Totuși, potrivit lui, deocamdată, nu există riscuri de creștere a prețurilor sau a tarifelor la energia electrică sau termică. Mai mult, în urma acestor fluctuații pe piața valutară, exportatorii de la noi ar avea de câștigat, transmite Știri.md
Potrivit expertului economic Veaceslav Ioniță, este pentru prima dată în istoria țării, când înainte de alegeri leul se depreciază. Acesta afirmă că, în prezent, deprecierea leului moldovenesc este condiționată de factori externi.
„Această depreciere acum este condiționată de deprecierea leului față de euro și dolar. Ceea ce vedem astăzi – o creștere bruscă a dolarului, a valutei euro, este mai degrabă un factor extern. Euro s-a apreciat internațional față de dolar. Alegerile clar că influențează acest lucru, dar influențează în cazul dat pozitiv. În ajun de alegeri, de regulă, crește cererea de valută”, Veaceslav Ioniță, expert economic.
Ioniță susține că Banca Națională a admis deprecierea monedei naționale pentru a favoriza exporturile și a da un impuls economiei. Totodată, potrivit lui, nu există riscuri de creștere a prețurilor sau a tarifelor la energia electrică sau termică.
„În prezent, BNM urmărește o ușoară depreciere naturală a leului, dar nu intervine. Această situație ajută exportatorii și nu creează o problemă la consumatori”, a declarat Veaceslav Ioniță.
Precizăm că luni, 26 octombrie, cursul stabilit de BNM pentru un euro a fost de 20 de lei şi 20 de bani, cu patru bani mai mult faţă de vinerea trecută.
Totodată, valuta americană a depăşit pragul psihologic de 17 lei încă la începutul săptămânii trecute, pentru prima dată în ultimele trei luni, iar luni prețul dolarului era de 17 lei şi 5 bani.
Potrivit cursului stabilit de Banca Națională pentru marți, 27 octombrie, leul se va aprecia cu câțva bani atât față de valuta americană, cât și față de cea europeană.
Sursa: Realitatea din Moldova
Citește și:
- 15:12 - PSD, vot în unanimitate pentru retragerea miniștrilor din Guvern. Ilie Bolojan are termen de 72 de ore pentru a demisiona
- 13:47 - Daniel Udrescu: Patologia procesuală în materia evaziunii fiscale. Absorbția penalului de către administrativ și limitele admisibile ale dualității procedurale
- 13:11 - Stabilitate pe piața monetară: ROBOR stagnează în ciuda tensiunilor politice
- 12:55 - Echipele ELCEN efectuează o analiză tehnică detaliată pentru identificarea cauzelor producerii incendiului de la CET Vest
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News














