Institutul Național de Statistică a revizuit, în sens pozitiv, contracția Produsului Intern Brut pentru al doilea trimestru al anului. INS a redus de la 12,3% la 11,9%,estimările privind contracția PIB în trimestrul II față de primul trimestru. Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a comentat optimist statistica, afirmând că sensibila corecție pozitivă indică o revenire în "V" a economiei.
Datele provizorii publicate în septembrie de Statistică indicau faptul că Produsul Intern Brut în trimestrul II a fost, în termeni reali, mai mic cu 12,3%, comparativ cu trimestrul I din 2020. Conform comunicatului INS, față de același trimestru din anul 2019, PIB-ul a înregistrat o scădere cu 10,3% pe seria brută și cu 10,2% pe seria ajustată sezonier, potrivit Agerpres.
INS precizează că diferența față de varianta publicată în comunicatul de presă din 8 septembrie 2020 a rezultat ca urmare a revizuirii datelor pentru perioada 2010-2017, în urma unor rezerve formulate de către Biroul European de Statistică (Eurostat).
La scurt timp, ministru Finanțelor a comentat datele, afirmând că este un semnal bun pentru starea economiei. "Este evident că strategia de a canaliza cât mai multe resurse spre investiții, 30 de miliarde lei în 9 luni și cea mai mare sumă din ultimii 10 ani, a funcționat. (...) Sunt date foarte bune care susțin scenariul de bază cu o revenire în V a economiei din trimestrul III 2020", a scris Cîțu.