Actualitate· 2 min citire

Harta angajărilor 2026. Județele cu cele mai multe joburi și salarii de până la 6.500 lei

Foto/Profimedia

Foto/Profimedia

Publicat10 sept. 2026, 10:48
SursăRealitatea.Net

Companiile au menținut un ritm alert de recrutare în marile centre economice. În timp ce Bucureștiul și județul Ilfov continuă să atragă cele mai multe investiții, polii de dezvoltare din Ardeal, Moldova și Dobrogea completează topul regiunilor cu cea mai bogată ofertă de joburi pentru candidați.

Piața muncii din România își menține o dinamică accentuată în primele nouă luni din 2026, însă oportunitățile rămân puternic concentrate în marile hub-uri economice. Din cele aproape 150.000 de oportunități de angajare publicate de la începutului pe un site de recrutare, jumătate au vizat exclusiv Capitala.

Topul județelor cu cele mai multe locuri de muncă

Capitala conduce detașat clasamentul angajărilor, urmată de județe cu activitate economică intensă. O evoluție spectaculoasă a înregistrat-o județul Brașov, care a urcat direct pe poziția a doua în topul național.

  • București: 71.000 de joburi (~50% din totalul național)

  • Brașov: Locul 2 (urcare de pe locul 5 ocupat în 2025)

  • Ilfov: Locul 3 (a depășit Clujul și Iașiul la volumul de recrutări)

  • Cluj & Iași: Scădere ușoară în clasament, dar active pe recrutare

  • Constanța & Timiș: Completează plutonul regiunilor cu ofertă bogată de muncă

Dacă în București piața oferă o diversitate mare de roluri, în celelalte județe mari angajările s-au concentrat masiv în sectorul serviciilor, retail, producție alimentară, turism, logistică și transporturi sau servicii financiar-bancare.

Ce candidați caută companiile și în ce departamente

Aproximativ 60% din oferta totală de joburi a fost dedicată candidaților aflați la început de drum (entry-level). A doua cea mai căutată categorie o reprezintă specialiștii mid-level (2 – 5 ani experiență), urmați de candidații fără experiență, seniori și manageri.

Fluctuația crescută de personal din anumite sectoare menține o nevoie continuă de recrutare în următoarele arii:

  • Vânzări și Suport Clienți / Call Center

  • Logistica, Departamente Administrative și Producție

  • Contabilitate și Servicii Financiare

Radiografia salarială: Cât se câștigă în județele fruntașe

Veniturile medii nete lunare din județele care domină topul angajărilor variază considerabil, conform datelor platformei Salario:

Polii opuși: Județele cu cele mai puține joburi

La capătul opus al clasamentului se află județele Harghita, Mehedinți, Caraș-Severin și Covasna, unde s-au înregistrat între 4.500 și 5.000 de poziții deschise în primele 9 luni. Deficitul de opțiuni locale îi determină pe mulți candidați din aceste zone să vizeze joburi în marile centre urbane din proximitate.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate