Potrivit ultimului raport "Perspectivele economice mondiale", publicat marți de Fondul Monetar Internațional (FMI), estimările privind creșterea economiei României pentru acest an au fost semnificativ revizuite în scădere, de la 3,1% la 2,4%.
Conform noilor prognoze ale FMI, economia românească va încetini de la un avans de 4,8% în 2022, până la unul 2,4% în 2023, pentru ca anul viitor să accelereze până la 3,7%.
În ceea ce privește inflația, FMI prognozează că România va înregistra în acest an o creștere medie anuală de 10,5%, după un avans de 13,8% înregistrat în 2022. Ritmul de creștere a prețurilor va încetini semnificativ abia în 2024, când se va situa la 5,8%.
De asemenea, în ceea ce privește deficitul de cont curent al României, FMI se așteaptă doar la o reducere ușoară de la 9,3% din PIB în 2022, până la 7,9% din PIB în 2023 și de 7,7% din PIB în 2024.