Cum profită producătorii de creșterea inflației ca să-și umfle buzunarele. Consiliul Concurenței: „Avem suspiciuni că s-au înțeles să crească prețurile”

Cum au fost umflate artificial prețurile la ulei, unt și zahăr
Consiliul Concurenței a demarat o amplă verificare a producătorilor de ulei, zahăr și unt, sub suspiciunea că mai multe companii s-au înțeles ca să crească prețurile, profitând de momentul economic generat de creșterea inflației.
Consiliul Concurenței a declanșat trei investigații privind posibile înțelegeri de stabilire a prețurilor pe piețele producției de ulei de floarea soarelui, unt și zahăr.
”Avem suspiciuni că unii producători au profitat de contextul economic actual, respectiv de creșterea inflației, și s-au înțeles să crească suplimentar prețurile de vânzare pentru unele produse, obținând, astfel, profituri mai mari, nemeritate. Dacă, în urma investigațiilor, vom constata acest gen de practici, le vom sancționa drastic” a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.
Astfel, în cadrul celor trei investigații s-au desfășurat inspecții inopinate la sediile și punctele de lucru ale mai multor firme de pe piața producției și comercializării de ulei de floarea soarelui, precum Bunge România SRL, Expur SA, Prutul SA și Ardealul SA, dar și de pe piața producției și comercializării de unt, printre companiile vizate fiind Albalact, Covalact și Dorna Lactate (parte din grupul Lactalis), Friesland România SA, Lacto Food SRL și Fabrica de Lapte Brașov (Olympus).
În ceea ce privește piața fabricării și comercializării de zahăr s-au derulat inspecții la firmele Agrana România SRL, Pfeifer & Langen România SRL și Lucsor Impex SRL.
Documentele ridicate în cadrul inspecțiilor inopinate sunt analizate de autoritatea română de concurență, în cadrul procedurilor specifice.
Inspecțiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel București și sunt justificate de necesitatea obținerii tuturor informațiilor și documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurențiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunțare în ceea ce privește vinovăția companiilor.
Legea concurenței interzice orice înțelegeri între companii și practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurența pe piața românească, în special cele care stabilesc prețuri de cumpărare sau de vânzare sau orice alte condiții de tranzacționare.
Sursa: Realitatea Financiara
Citește și:
- 08:31 - Zeci de drumuri, blocate din cauza viscolului. A fost emis cod galben, drumarii intervin de urgență - VIDEO
- 19:13 - UE impune un prag maxim obligatoriu. Ce se schimbă pentru români?
- 17:11 - Exodul motoarelor: De ce a pierdut Mioveniul pariul cu noile modele Dacia în fața Turciei și Sloveniei
- 15:07 - Analiză integrată finală - Ordonanță de urgență pentru stabilirea unor măsuri referitoare la resursele umane necesare instituțiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News












