Actualitate· 2 min citire

Chițoiu: Modificările propuse pentru Legea Concurenței încalcă reglementările europene

bogdan chitoiu

bogdan chitoiu

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 24 sept. 2020, 04:23

Proiectul care modifică Legea concurenței încalcă legislația europeană, iar situația nu se schimbă până nu sunt clarificate aceste aspecte, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, pentru Agerpres.

Precizările sale vin după ce Curtea Constituțională a respins sesizările președintelui Klaus Iohannis, PNL și USR privind modificările aduse Legii concurenței, stabilind că acestea sunt constituționale.

"Așteptăm motivarea deciziei Curții Constituționale. Însă, dincolo de aspectele constituționale, proiectul de lege încalcă legislația europeană. Ca urmare, trebuie corectat și armonizat cu prevederile europene pentru a putea fi pus în practică.
Până se clarifică aceste aspecte, situația nu se schimbă", a arătat Chirițoiu.

În sesizarea trimisă la CCR de către președintele Klaus Iohannis se spune că "prin modul în care a fost adoptată, precum și prin conținutul normativ, legea menționată contravine unor norme și principii constituționale".

Șeful statului indica faptul că actul normativ a fost adoptat tacit de Camera Deputaților, iar la Senat i-au fost aduse 38 de modificări la peste 20 de articole, care au vizat compunerea plenului Consiliului Concurenței, modalitatea de numire a membrilor plenului, stabilirea atribuțiilor acestora, modificarea condițiilor pe care aceștia trebuie să le îndeplinească, modificarea reglementărilor în caz de vacanță a funcției de președinte al Consiliului Concurenței, modificarea dispozițiilor referitoare la aspectele examinate și dezbătute în plen de Consiliul Concurenței, funcțiile publice de specialitate din cadrul instituției, interdicțiile după încheierea angajării în cadrul instituțiilor publice, modificarea statutului secretarului general și al secretarului general adjunct și, nu în ultimul rând, introducerea art. II și art. III, cu efect direct în ceea ce privește schimbarea conducerii Consiliului Concurenței.

Și senatori ai grupurilor parlamentare ale Partidului Național Liberal și Uniunii Salvați România au sesizat Curtea Constituțională cu privire la neconstituționalitatea actului normativ.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate