Sindicatul Național "Loteria Română", reprezentativ la nivelul companiei cu aproape 80% dintre angajați, va protesta timp de patru zile (5 - 8 martie 2024) la Ministerul Finanțelor, între orele 10:00 - 12:00, din cauza tergiversării nejustificate a adoptării Memorandumului de excludere a Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023.
Sindicatul respinge reducerea prin lege a drepturilor angajaților companiei și anunță că va uza de toate pârghiile legale, inclusiv greva generală pentru a le apăra.
"Din punct de vedere sindical, s-au făcut toate eforturile necesare exceptării Loteriei Române de la prevederile Legii 296/2023, prin care sunt diminuate drepturi ale salariaților, negociate și stabilite prin contractul colectiv de muncă. Astfel, ca efect al acestei legi și al măsurilor de taxare suplimentară a tichetelor de masă și voucherelor de vacanță, veniturile salariaților se diminuează cu peste 10%. Adăugând efectul inflației asupra salariilor, rezultă o diminuare a veniturilor reale nete cu aproximativ 20%. Menționăm că majoritatea salariaților CNLR sunt încadrați aproape de salariul minim național", se precizează într-un comunicat al sindicatului din Loteria Română, afiliat la Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA", remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, de la apariția Legii 296/2023 sindicatul a făcut nenumărate demersuri către conducerea companiei, către Ministerul Economiei - for tutelar, Ministerul Finanțelor și chiar către premierul Marcel Ciolacu, fără a primi, însă, un răspuns concret. Ministrul Economiei, Radu Oprea, a comunicat sindicaliștilor, prin adresa 1798/16.02.2024, că "prin reorganizarea companiei (hotărâtă să intre în vigoare la 1 aprilie 2024) nu va fi diminuat niciun drept al salariaților cuprins în Contractul Colectiv de Muncă, în vigoare".
"Această situație este flagrant contrazisă de proiectul Bugetului de Venituri și Cheltuieli al CNLR-SA/2024. Din informațiile obținute neoficial, deși, conform legii, Sindicatul reprezentativ avea tot dreptul să le obțină în mod oficial, compania având obligația consultării și informării, bugetul cuprinde o diminuare de 50% a valorii tichetelor de masă și a valorii voucherelor de vacanță. În aceste condiții, în lipsa unor măsuri imediate și concrete de modificare, Sindicatul Național Loteria Română apelează la toate formele de protest legale pentru apărarea drepturilor membrilor noștri, mergând până la greva generală", se mai arată în documentul citat.
Confederația Națională Sindicală "Cartel ALFA" a luat ființă în 1990, este reprezentativă la nivel național, reunește 38 de federații sindicale la nivel de sector și coordonează activitatea a 42 de filiale teritoriale, interprofesionale. AGERPRES