Actualitate· 3 min citire

Acte cruciale pe agenda ședinței de Guvern de miercuri, 25 septembrie: Tarifele RCA, sub lupa Executivului. Acordarea ajutoarelor de urgență așteaptă aprobarea

RECTIFICAREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE, APROBATĂ DE GUVERN: IMPACT MAJOR ASUPRA PENSIILOR, ȘOMAJULUI ȘI CONCEDIILOR MEDICALE

RECTIFICAREA BUGETULUI ASIGURĂRILOR SOCIALE, APROBATĂ DE GUVERN: IMPACT MAJOR ASUPRA PENSIILOR, ȘOMAJULUI ȘI CONCEDIILOR MEDICALE

Emanuel Focșan
Scris de Emanuel Focșan Publicat: 24 sept. 2024, 23:47

Guvernul va aproba miercuri, în ședință, acordarea unor ajutoare de urgență unui număr total de 347 de familii și persoane singure, aflate în situații de necesitate cauzate de incendii ori fenomene meteorologice severe.

Potrivit proiectului, ''se aprobă acordarea de ajutoare de urgență în valoare totală de 1.497.360 lei din creditele bugetare aprobate cu această destinație în bugetul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale pe anul 2024, pentru sprijinirea unui număr total de 347 familii și persoane singure, (...) aflate în situații de necesitate cauzate de incendii, fenomene meteorologice severe, accident ori situații deosebite determinate de starea de sănătate ori alte cauze care pot conduce la creșterea riscului de excluziune socială''.

Pe ordinea de zi se află și proiectul privind aprobarea contribuției financiare voluntare a României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică pentru plata cotizației anuale în anul 2024 având în vedere statutul de stat membru asociat în cadrul Grupului de lucru privind combaterea mituirii funcționarilor publici în cadrul operațiunilor economice internaționale.

''Se aprobă plata contribuției financiare anuale a României la bugetul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, aferentă anului 2024, (...) în limita echivalentului în lei al sumei de 20.700 euro'', prevede proiectul.

Un alt proiect aflat pe agenda ședinței de Guvern se referă la suplimentarea cu suma de 251.400 mii lei a bugetului Ministerului Finanțelor - Acțiuni Generale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024.

Guvernul va stabili și cuantumul, condițiile și mecanismul de acordare a sumelor forfetare potrivit OUG nr. 96/ 2024 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.

54 de urși vor fi împușcați până la finele acestui an în Covasna. "Anul trecut am avut 366 de pagube, iar anul acest avem 150 până la ora actuală”

Executivul ar urma să aprobe și proiectul de hotărâre privind înființarea Spitalului Orășenesc Darabani, județul Botoșani.

Pe ordinea de zi se mai află mai multe analize referitoare la proiecte privind alocarea unor sume de la fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului de Finanțe, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, dar și Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pe agendă se mai regăsește și o analiză referitoare la proiectul pentru prelungirea perioadei de aplicare a prevederilor art. l alin. (2) și (4) din Hotărârea Guvernului nr. 1.326/ 2023 privind stabilirea tarifelor de primă maxime și a altor măsuri aplicabile de către societățile de asigurare care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie.

În discuție se va mai afla și analiza referitoare la proiectul privind alocarea pentru județul Galați a unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024. 

Scandal la Primăria Craiovei pe alocarea a 30.000 de euro pentru înscrierea municipiului pe o platformă turistică

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea Financiara și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate