Ordonanța de urgență care reglementează serviciile de ridesharing, act normativ controversat, așteptat atât de companiile Uber, Bolt și Clever, cât și de taximetriști, a fost adoptat marți, 25 iunie, de Guvernul Dăncilă.

 

 

Ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a declarat, după ședința de guvern, că noul act normativ are în vedere definirea activităţilor de transport alternativ, a modului de efectuare a acestora şi a tuturor actorilor implicaţi.

Ce mai conține legea dată marți: modalitatea de autorizare a platformelor digitale şi a operatorilor de transport alternativ, modalitatea de fiscalizare a veniturilor obţinute în urma acestor activităţi atât de conducătorii auto cât şi de către operatorii de transport alternativ cât şi stabilirea obligaţiilor ce trebuie îndeplinite de platforme sau de conducătorii auto.

Ce obligații au șoferii de transport alternativ

Serviciile de ridesharing pot fi furnizate doar de către companii autorizate, iar mașinile în trafic trebuie obligatoriu să aibă afișat la vedere, pe parbriz în partea dreaptă jos și pe lunetă în partea dreaptă jos, un ecuson rotund cu diametrul de 10 cm, prevede ordonanța de urgență privind aceste servicii.

Pentru a funcționa, toate platformele digitale de transport alternativ vor fi obligate de acum inainte sa obțină un aviz de la Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale. Pentru eliberarea anuală a acestui aviz, operatorii platformelor digitale vor plăti câte 50.000 de lei.

La rândul lor, șoferii parteneri vor fi nevoiți să se autorizeze la Autoritatea Auto Română (ARR) pentru a putea face transport de persoane contra cost în regim alternativ. ARR le va eliberă autorizații de transport alternativ în localitatea de domiciliu, dar și câte o copie conformă, pentru fiecare autoturism folosit pe traseu.

Șoferii vor fi obligați să dea bonuri fiscale (și chitanțe, la cererea pasagerului), potrivit Ziare.com, iar toate fondurile obținute din ridesharing de operatorii platformelor digitale vor trebui declarate și taxate potrivit legislației din România.

Ministrul Cuc: Acum concurenţa este liberă

Românii vor alege exact cu cine vor să meargă în călătoriile pe care le vor face în Bucureşti şi nu numai în zona Capitalei, pentru că acum concurenţa este liberă, a declarat marţi seara ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, la Palatul Victoria, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa de Urgenţă referitoare la reglementarea platformelor de ridesharing.

„Acest domeniu nu era reglementat în România de mai bine de 5 ani de zile şi iată că Guvernul a reuşit în două luni să îl implementeze şi cu procedura de transparenţă. S-a discutat cu partenerii sociali fiecare articol în parte. S-a cerut şi o dezbatere publică tocmai pentru a nu exista niciun fel de dubiu că acest proiect ar produce prejudicii de o parte sau de alta. Acum concurenţa este liberă. Românii vor alege exact cu cine vor sa meargă în călătoriile pe care le vor face în Bucureşti şi nu numai în zona Bucureştiului”, a precizat ministrul Transporturilor.

Acesta a reamintit că actul normativ are în vedere definirea activităţilor de transport alternativ, a modului de efectuare a acestora şi a tuturor actorilor implicaţi, modalitatea de autorizare a platformelor digitale şi a operatorilor de transport alternativ, modalitatea de fiscalizare a veniturilor obţinute în urma acestor activităţi atât de conducătorii auto cât şi de către operatorii de transport alternativ cât şi stabilirea obligaţiilor ce trebuie îndeplinite de platforme sau de conducătorii auto.

Totodată, Răzvan Cuc a precizat că avizele pentru ordonanţă au fost obţinute în timp record iar marţi a fost primit şi avizul Consiliul Economic şi Social (CES).

Proiectul de OUG privind reglementarea platformelor de ridesharing a intrat săptămâna trecută în Guvern în primă lectură.

„Domeniul este reglementat. Clienţii vor selecta. Dacă este real ce spun taximetriştii, atunci va scădea numărul de pasageri care vor utiliza platformele de ridesharing. Eu îmi amintesc că, la dezbaterea publică, taximetriştii au venit şi au cerut la un moment dat reducerea sumelor care trebuie plătite pentru reglementarea platformelor. Asta m-a dus cu gândul că şi ei ar vrea să îşi facă o platformă electronică. Nu facem supoziţii. Piaţa va decide”, a arătat ministrul Cuc.

El a precizat, o dată în plus, că platformele de ridesharing trebuiau reglementate.

„Trebuia ca statul să aibă o capacitate mult mai bună de colectare a sumelor de bani, pe care, de altfel, o avea şi s-a introdus suplimentar şi plata cash cu case de marcat. Şi şoferii de la UBER, Bold şi Clever trebuiau să fie reglementaţi. În acest sens s-au introdus obţinerea de atestat, acel aviz psihologic, deci, practic, i-am pus pe amândoi pe acelaşi făgaş, şi taximetria şi UBER-ul. Clientul este cel care va decide. Nu există niciun fel de discriminări faţă de vreuna din cele două metode de prestare a serviciului de taximetrie, prin dispecerat sau prin platformă”, a mai şeful de la Transporturi.

Pe de altă parte, marţi, în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor a fost adoptat raportul la proiectul care reglementează activitatea de ridesharing, iar preşedintele Comisiei de transporturi, Lucian Bode, a solicitat Guvernului să nu dea ordonanţa de urgenţă în acest domeniu.

Bode a precizat, după şedinţa comisiilor, că proiectul preia toate prevederile incluse în proiectul de ordonanţă de urgenţă aflat în consultare publică pe site-ul Ministerului Transporturilor, menţionând că singura diferenţă este eliminarea valabilităţii de trei ani a actului normativ.

În context, ministrul Transporturilor a declarat că proiectul a fost luat cu copy paste marţi în condiţiile în care USR şi PNL au avut documentul în Parlament de 6 luni de zile.

„Eu am înţeles că unii îşi doresc să se afirme foarte mult de pe munca altora. Au luat proiectul de ordonanţă copy paste şi l-au arogat ei că este munca lor. Şi USR şi PNL au avut proiectul în Parlament cam de 6 luni de zile. Dacă voiau să îl adopte în şedinţa de plen puteau să o facă până acum. Am lucrat cot la cot cu toţi factorii implicaţi şi taximetrişti, şi platforme electronice, ca să scoatem acest proiect de ordonanţă. Ei nu pot decât să încurce mai mult ceea ce s-a întâmplat azi dacă perseverează. Sunt convins că preşedintele Camerei Deputaţilor şi liderul nostru de grup au maturitatea necesară astfel încât să nu facă o astfel de greşeală şi să îl bage la vot în plen mâine pentru că deja a fost adoptată Ordonanţa de Urgenţă în Guvern”, a mai spus Răzvan Cuc.

Potrivit actului normativ, conducătorii auto în sistem alternativ de transport trebuie să aibă atestat emis de Autoritatea Rutieră Română, să aibă minimum 21 de ani şi 2 ani vechime de conducător auto, să aibă examen psihologic şi medical.

Maşina trebuie să fie prevăzută cu maximum 5 locuri şi ITP-ul trebuie efectuat o dată la 6 luni.

Platforma trebuie avizată tehnic de Ministerul Comunicaţiilor din an în an.

Articolul precedentSe scumpesc pungile de plastic
Articolul următorFinanțele vor să îmblânzească regimul aspru al popririlor bancare. Ce se schimbă