Profesorii vor primi un spor de 10% la salariu, urmat de un alt spor, pentru condiţii vătămătoare, a declarat ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.
Aceasta a confirmat, pentru edupedu.ro, că Guvernul va pune în aplicare planul anunțat la începutul anului școlar, pe 10 septembrie, la Miercurea Ciuc, de ministrul de atunci al Educației, Valentin Popa.
Sporul de suprasolicitare, de 10%, se va calcula de la 1 decembrie, iar profesorii vor primii banii în luna ianuarie 2019, a explicat Andronescu.
Fostul ministru Valentin Popa spunea la începutul școlii, potrivit Mediafax, că ”la 1 decembrie va aparea şi un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10%“.
Tot atunci, Popa anunța și că la 1 ianuarie 2019 va intra în vigoare regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiţii vătămătoare. Andronescu a confirmat pentru Edupedu.ro și acordarea acestui spor începând cu noul an calendaristic.
„În anul 2019 se va acorda şi un sfert din ecartul între salariile prezente şi cele aferente anului 2022. Sper că toate aceste lucruri să conducă şi la o creştere a calităţii actului educaţional pentru că, sigur, stimaţi profesori, e foarte important ca dumneavoastră să faceţi la clasă lecţii atractive, să ţineti elevii în clase şi să-i aduceţi cu drag la scoală“, a mai declarat Valentin Popa, la începutul anului școlar.
Un profesor cu studii superioare de lungă durată şi grad didactic I, cu 20-25 de ani vechime, care avea în decembrie 2016 un salariu brut de 2.965 de lei, ar trebui să aibă în decembrie 2018 un salariu brut de 5.049 lei, potrivit unor grafice prezentate de ministrul muncii. De la 1 ianuarie 2019 această sumă va ajunge până la 5.376 de lei. Asta înseamnă o creştere de 327 de lei.
Un alt exemplu este pentru un profesor cu grad didactic definitiv şi studii superioare de lungă durată, cu 20-25 de ani vechime. Acesta avea, potrivit Ministerului Muncii, 2.356 de lei salariu brut în 2016, iar în decembrie 2018 ar trebui să aibă un brut de 4.134 de lei. Documentul arată că de la 1 ianuarie 2019 salariul acestuia va fi de 4.477 lei, adică o creştere cu 343 de lei pe brut.
Unui profesor cu studii superioare şi grad didactic debutant, care în 2016 avea un salariu de 1.645 de lei brut, în decembrie 2018 ar trebui să-i fi ajuns salariul la 3.069 de lei brut, iar de la 1 ianuarie 2019 salariul brut ar trebui să-i crească la 3.237 de lei.
Grilele prevăzute de Legea 153 pentru fiecare funcţie în parte arată creşterea la care salariul brut al fiecăruia trebuie să ajungă până în 2022. În 2019 la brutul actual se va adauga 25% din diferenţa dintre salariul brut din decembrie 2018 şi salariul brut prevăzut în aceste grile.