Românii au returnat anul trecut peste 5,2 miliarde de ambalaje de băuturi prin Sistemul de Garanție-Returnare (SGR), potrivit datelor publicate de RetuRO, administratorul sistemului. Doar în luna decembrie au fost colectate peste 350 de milioane de ambalaje, cu o rată lunară de returnare de aproximativ 72%.
La nivelul întregului an 2025, rata de colectare a ajuns la 83%, un rezultat care reflectă implicarea tot mai mare a consumatorilor și încrederea crescută în funcționarea SGR. Reprezentanții RetuRO subliniază că aceste cifre confirmă maturitatea operațională a sistemului și adoptarea sa pe scară largă la nivel național.
Pe parcursul anului trecut, RetuRO a predat către reciclatori aproximativ 387.000 de tone de PET, aluminiu și sticlă, consolidând fluxurile de colectare și reciclare din România. În cei doi ani de funcționare ai sistemului, au fost colectate în total peste 8,5 miliarde de ambalaje de băuturi.
„Sistemul de Garanție-Returnare continuă să sprijine tranziția României către o economie circulară, mobilizând milioane de români să adopte un comportament responsabil față de mediu”, se arată într-un comunicat al RetuRO.
RetuRO Sistem Garanție-Returnare funcționează pe principiul not for profit, iar orice profit este reinvestit exclusiv în dezvoltarea SGR. Compania a fost creată de un consorțiu format din trei asociații private și statul român, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, și operează cu finanțare exclusiv privată, având ca obiectiv asigurarea transparenței privind ambalajele puse pe piață și returnate de consumatori.
Sursa: Realitatea Financiara





















