Indicele ROBOR înregistrează o ușoară scădere în ultimele zile, iar moneda națională pare să fi intrat pe un trend crescător în raport cu euro. Aceasta după ce dobânzile au urcat accelerat în ultima perioadă, atingând maximul ultimilor 4 ani, iar leul se depreciase până la cea mai mică cotație din istorie în report cu euro de 4,6695 unități pentru un euro în 21 iunie.
Sunt aceste evoluții din ultimele zile o tendință de redresare, sau doar un moment de conjunctură mai bun de pe piața monetară și valutară din România. „Indicele ROBOR (funcție de care se calculează majoritatea dobânzilor variabile la credite n.r.) fluctuează în funcție de cerere și ofertă” explică Adrian Codârlașu, președintele CFA (Chartered Financial Analyst – Asociatia analistilor financiari certificati).
Dobânzile de pe piața interbancară țin cont de evoluția ratei inflației, care în luna iunie, care, conform comunicatului INS de azi a ajuns la 5,4%. „În mod normal dobânzile trebuie să fie real pozitive, însă chiar cu majorările din ultimul timp sunt încă în domeniul real neagativ”, spune Codârlașu. „Din acest motiv tendința nu poate fi decât de creștere, și ne așteptăm că în intervalul de 12 luni indicele ROBOR să se situeze în intervalul 4 – 4,5%”.
Însă evoluția nu are loc liniar, ci în trepte, atât pentru dobânzi, cât și pentru leu. Președintele CFA pune evoluția din ultimele zile atât a dobânzilor, cât și a monedei naționale, pe seama îmbunătățirii percepției investitorilor asupra piețelor emergente. Scăderea riscurilor de pe aceste piețe i-au determinat să cumpere active, care au randamente mai bune decât cele denominate în principalele valute și de aici o cerere mai mare care s-a resimțit în dobânzi și leu.
Dar în mod evident, este doar o pauză conjuncturală în evoluțiile atât de pe piața monetară cât și cea valutară. Codârlașu ține să menționeze că odată cu creșterea dobânzilor pentru euro, care sunt încă în domeniul real negativ, se vor majora și cele pentru creditele în lei.
Astfel, BNR a comunicat pentru miercuri un indice ROBIR la 3 luni de 3,35%, iar la 6 luni de 3,46%. În 5 iulie, ROBOR la 3 luni, atinsese 3,39%, cel mai mare nivel din 26 februarie 2014 când fost 3,40%. Însă, indicele Robor la şase luni a crescut miercuri la 3,46%. Marţi, acesta a scăzut la 3,45%.
Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.
Aceasta este evoluția în trepte de care vorbea Adrian Codârlașu.
La fel se întâmplă și cu leul, care după ce se apreciase marți până la 4,6587 lei/euro, a urcat miercuri la 4,6607 lei/euro. Iar tendința este în continuare de apreciere.
Comments are closed.