Creșteri importante au avut loc pe Wall-Street după ce zvonurile de reluare a negocierilor SUA-China în privința evitării unui război comercial au fost confirmate oficial.
Indicele Dow Jones Industrial Average a crescut, în sesiunea de joi, cu 400 de puncte, adică 1,58%, în top aflându-se companiile Walmart și Cisco Systems, care au publicat rezultate peste așteptările din piață, indicele S&P500 a câștigat 0,8% în timp ce indicele Nasdaq Composite de tehnologie a plusat cu 0,42%.
Consilierul economic al Casei Albe, Larry Kudlow, a confirmat, joi, că SUA și China vor relua negocierile comerciale mai târziu în această lună, dar a avertizat că președintele Donald Trump va avea o abordare ambițioasă pentru a se asigura că administrația americană va obține un rezultat bun.
Kudlow este directorul Consiliului Economic Național și este unul dintre consilierii de vârf ai lui Trump. lnstituția pe care o coordonează, cel mai probabil, va fi implicată atunci când o delegație chineză va vizita SUA, spre finele lunii august, pentru discuții comerciale, cu toate că a declarat într-un interviu acordat CNBC că David Malpass, secretarul Trezoreriei afacerilor internaționale, va acționa ca lider în cadrul grupului de negociatori.
„Guvernul chinez nu trebuie să subestimeze duritatea și dorința președintelui Trump de a continua această luptă pentru a elimina tarifele și barierele și cotele non-tarife, pentru a opri furtul proprietății intelectuale și pentru a opri transferul forțat al tehnologiei”, a spus Kudlow un interviu. „Acestea sunt cerințele pe care le-am inițiat de ceva timp.”
Declarațiile sale au venit pe fondul optimismului pieței că cele două părți vor putea să prevină un război comercial despre care unora le este teamă că ar putea avea repercusiuni la nivel global și astfel să înăbușe impulsul economic pe care SUA l-a înregistrat în timpul mandatului lui Trump.=
Președintele a promis să renegocieze acordurile comerciale globale care au acționat împotriva Statelor Unite și a vizat China în mod special pentru tarifele cu bunuri în valoare de 50 de miliarde de dolari până în prezent.
Kudlow a fost măsurat în optimismul său cu privire la viitoarele negocieri, chiar pe fondul speranțelor sale în privința economiei.
„Să vedem ce se întâmplă”, a spus el. „Uneori negocierile pot produce rezultate mai bune decât așteptările”.
Comments are closed.