Prmieră pe piața bancară: BT lanseaza hub-ul de soluții complementare de banking

Banca Transilvania lansează BT Store, hub online de prezentare a unor soluții complementare bankingului pentru antreprenori. Acestea sunt destinate managementului și gestionării afacerii și rezolva nevoi reale ale acestora – de la facturare, contabilitate primară, gestionarea cashflow-ului, până la recrutare de angajați.

BT Store este o premieră în abordarea antreprenorilor din partea băncilor. Varianta de start prezintă zece soluții dedicate IMM-urilor cu care Banca Transilvania a pornit la drum în acest proiect, oferite de Smart Bill, Blugento, eJobs, Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria, Ebriza, ThinkOut, Calendis Business, REGnet, DocAv şi iFactor. Platforma va fi completată pe parcurs cu noi idei, parteneri și oferte, pentru a răspunde mai întâi principalelor provocări din zona antreprenorială, țintă fiind că în final să acopere nevoile unui business IMM în 360 de grade.

“BT Store va deveni locul de întâlnire al celor care visează, lansează și dezvoltă soluții de orice fel pentru antreprenori. Va fi o mare vitrină cu articole pentru IMM-uri. Oameni cu idei se întâlnesc cu echipa noastră de Digital Transformation pentru că soluțiile lor să poată avea o expunere largă, imediată – pentru că aici sunt cele mai multe IMM-uri”. – declara Tiberiu Moisa, Director General Adjunct, Banking pentru IMM, Banca Transilvania“Vedem provocările cu care antreprenorii se confruntă zi de zi, așa încât ne-am dorit să inlesnim rezolvarea a cât mai multe dintre acestea. Având acces la o serie de firme cu produse inovative, digitale, care rezolva probleme reale, am creat BT Store, platforma prin care aceste idei să ajungă la cât mai mulți clienți BT cu spirit antreprenorial”. – adaugă Daniel Szekely, Director Coordonator IMM & Microbusiness, Banca Transilvania.

Soluțiile oferite antreprenorilor de partenerii BT Store:

    • Smart BillSmliderul pieței soluțiilor online de facturare și gestiune, a revoluționat facturarea în România. Soluția oferită este potrivită tuturor afacerilor pentru emiterea, livrarea, încasarea de facturi, avize, proforme, chitanțe, gestiunea stocurilor etc. – totul online.
    • Blugento este o soluție de eCommerce pentru optimizarea afacerii, care ajută antreprenorii să își construiască de la zero un magazin online.
    • eJobs, liderul pieței de recrutare online din România, ajută antreprenorii să găsească angajații potriviți. Platforma online înseamnă în prezent 4 milioane de CV-uri online, 40.000 de job-uri active în orice moment și peste 1.500 de CV-uri actualizate zilnic.
    • Rețeaua Privată de Sănătate Regina Maria propune IMM-urilor abonamente medicale pentru echipa, pachete care pot fi unul dintre beneficiile extra-salariale.
    • Ebriza este o soluție online pentru vânzarea, emiterea bonurilor fiscale și gestionarea afacerilor din domeniul HoReCa. Ebriza transformă total ceea ce înseamnă acum casă de marcat, softul de vânzare și de gestiune.
    • ThinkOut este o soluție cu ajutorul căreia întreprinzătorii au acces la indici și grafice privind activitatea comercială a firmei, precum și la predicții pentru un interval de șase luni.
    • Calendis Business este o aplicație completă de programări și o soluție pentru optimizarea și gestionarea businessului.
    • REGnet oferă online și la distanță servicii care au legătură cu Registrul Comerțului. Antreprenorii beneficiază astfel de consultanță pentru optimizarea afacerii.
    • DoAv este un generator online de documente, care rezolva problema contractelor comerciale.
  • iFactor susține IMM-urile să transforme în cash, în doar două zile, facturile emise de clienții săi, cu termene de plata de până la 180 de zile. Este o soluție la problema de lichiditate a unui business.

Primul pas al unei companii care are o soluție atractivă pentru antreprenori, complementară bankingului, este înscrierea pe BT Store/Devino partener.

 

Articolul precedentFermierii români au de ce se bucura. Prețul grâului trece de 220 euro/tonă
Articolul următorElon Musk citat să dea explicații ASF-ului american

Comments are closed.