Plafonarea adaosului comercial pentru alimentele de bază se prelungeşte. Măsura care trebuia să expire la finalul acestei luni rămâne în vigoare în speranţa că va aduce preţuri mai mici la raft şi va duce la scăderea inflaţiei.

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul de lege care include amendamentul depus de grupul PSD la Legea de aprobare a ordonanţei de urgenţă 5/2024, prin care termenul de aplicare a măsurii limitării adaosului la alimentele de bază va fi prelungit până la 31 decembrie 2024.

Conform propunerii legislative, „prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică până la data de 31 decembrie 2024”.

Social-democraţii au transmis, într-un comunicat de presă, că „decizia PSD vine în urma numărului mare de solicitări din partea cetăţenilor pentru menţinerea limitării adaosului comercial la alimentele de bază – aceasta fiind cea mai bună dovadă a eficienţei măsurii promovate de PSD”.

„Chiar dacă în urma limitării adaosului comercial s-au manifestat în continuare unele variaţii sezoniere ale preţurilor la alimentele (întrucât nu s-a plafonat preţul final, ci doar marja adăugată de comercianţi la preţurile producătorilor stabilite în condiţii concurenţiale), este evident că măsura a oprit specula din piaţă şi a stabilizat preţurile la produsele alimentare, contribuind totodată la temperarea inflaţiei generale.

PSD consideră că în contextul incertitudinilor economice şi geopolitice externe este necesar să existe un mecanism de protecţie socială care să asigure stabilitatea preţurilor la produsele de strictă necesitate pentru un trai decent”, mai spune sursa menţionată.

Pe 19 februarie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei a fost decizional şi astfel legea merge la promulgare.

Sursa: Tabu.RO

Articolul precedentProbleme URIAȘE la podul de la Brăila: tasări, denivelări și infiltrații! CNAIR, bună de plată
Articolul următorPoștașii intră în grevă, miercuri dimineața

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau