Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a transmis, sâmbătă, că situaţia de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, unde au fost identificate o serie de deficienţe grave în desfăşurarea şi atribuirea contractului de achiziţie publică în cazul DN 15, nu este una singulară la nivel naţional, iar vremea firmelor ”de casă” ale ”baronului” de Neamţ, Ionel Arsene, preşedinte al Consiliului Judeţean Neamţ, a apus.
DN15 este un drum naţional care leagă oraşele Turda şi Bacău şi are o lungime de circa 320 km.
Ministrul a anunţat că, după prima lună de mandat, s-a terminat o etapă din misiunile de audit şi control dispuse de către conducerea ministerului. La nivelul unităţilor aflate în subordinea sau sub autoritatea ministerului au fost identificate o serie de deficienţe care vor fi comunicate organelor abilitate ale statului, pentru luarea măsurilor care se impun. Modul în care au fost cheltuite fondurile publice şi respectarea dispoziţiilor legale referitoare la procedurile de achiziţii publice au fost printre temele controalelor realizate.
”În cazul Direcţiei Regionale Drumuri şi Poduri (DRDP) Iaşi, din cadrul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), au fost efectuate verificări cu privire la derularea achiziţiilor publice în anul 2019. Aici Corpul de Control al Ministerului a identificat o serie de deficienţe grave în desfăşurarea şi atribuirea contractului de achiziţie publică de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie de lucrări pentru punerea în siguranţă a obiectivelor de pe DN 15 km 242+200 – km 286+250 (zona Bicaz)”, se arată în comunicat.
Astfel, potrivit lui Bode, conducerea DRDP Iaşi cunoştea situaţia acestui sector de drum încă din anul 2018, dar nu a întreprins demersurile necesare pentru remedierea problemelor existente, în privinţa refacerii părţii carosabile în urma alunecărilor de teren, asigurarea siguranţei participanţilor la trafic şi promovarea documentelor ce stau la baza elaborării şi aprobării actelor normative necesare alocării sumelor pentru intervenţie.
Agravarea stării drumului DN 15
”Motivele de extremă urgenţă în cazul atribuirii contractului de achiziţie publică nu au fost determinate de evenimente imprevizibile. Agravarea stării drumului DN 15, din primăvara anului 2019, pe unele sectoare, a fost cauzată, printre altele, de inacţiunea DRDP Iaşi şi a ignorării măsurilor din Programul de măsuri pentru prevenirea alunecărilor de teren anexă la Hotărârea nr. 25/2018 a Comitetului judeţean Neamţ pentru situaţii de urgenţă”, se arată în comunicat.
În plus, aprobarea de către CNAIR, prin directorul general Narcis Neaga, a sumei de peste 387 milioane lei destinată acestor lucrări, s-a făcut fără a avea la bază un studiu geodezic şi o expertiză tehnică, ci doar în urma inspecţiei vizuale a obiectivelor.
”În urma încheierii contractului de achiziţie publică, din data de 13.05.2019, antreprenorul avea obligaţia depunerii unei garanţii de bună execuţie (10% din preţul contractului) fapt care nu s-a întâmplat la momentul semnării, conform obligaţiilor contractuale. Scrisoarea de garanţie a fost emisă cu o întârziere de 5 luni, în data de 18.10.2019”, se arată în comunicat.
Această situaţie ar fi fost posibilă prin semnarea unui act adiţional potrivit căruia antreprenorul putea constitui garanţia de bună execuţie prin reţineri succesive de sume, în urma lucrărilor efectuate.
”Sunt sigur că situaţia de la DRDP Iaşi, unde risipa banilor românilor nu are margini, nu este una singulară. Vremea firmelor ”de casă” ale baronului de Neamţ, Ionel Arsene, a apus şi vă spun că de acum înainte orice decizie trebuie luată şi asumată, conform legii. Stilul ”pompieristic” şi ”heirupist” de a evalua ”la ochi”, o lucrare ce presupune proiectare şi execuţie nu se mai regăseşte în acest mandat al meu. Nu este posibil ca la o astfel de lucrare procedura de achiziţie să nu fie derulată pe baza unei analize serioase şi profesioniste. Ar fi trebuit să ştie foarte bine că banii nu sunt ai lor, aduşi de acasă, ci ai tuturor cetăţenilor acestei ţări. Să dai apropiaţilor tăi contracte fără licitaţie, în valoare de 81 milioane euro, este încă o dovadă de tupeu maxim al politrucilor care au guvernat ţara, până în noiembrie. Toate documentele aferente acestei ”prietenii financiare” vor fi transmise către organele statului, iar cei vinovaţi cu siguranţă vor răspunde” a declarat Lucian Bode.