Premierul Florin Cîțu l-a revocat din funcție, joi, pe ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare. Anunțul a fost făcut de premier chiar în ședința de guvern, acesta precizând că a transmis la Palatul Cotroceni scrisoarea de revocare a sa din funcție. Florin Cîțu va asigura el însuși interimatul la Finanțe. La scurt timp, președintele Klaus Iohannis a semnat decretele de revocare a lui Nazare și de numire a lui Cîțu ca interimar la finanțe, a transmis Administrația Prezidențiale.

„După o discuţie cu membrii coaliţiei marţi seara, în care i-am anunţat că am cerut demisia ministrului Finanţelor Publice, acesta a informat că nu doreşte să-şi dea demisia şi preferă să fie revocat. Astăzi, după încă o discuţie cu membrii coaliţiei, la prima oră, am transmis preşedintelui Klaus Iohannis cererea de revocare a domnului Alexandru Nazare din funcţia de ministru al Finanţelor”, a declarat Cîţu, după şedinţa de Guvern.

Potrivit unor surse politice citate de Realitatea PLUS, deputatul PNL Dan Vâlceanu, un apropiat al lui Cîțu, s-ar afla „în cărți” pentru a-i lua locul lui Nazare. Informația nu fost însă confirmată și de premier.

Nazare nu este singurul luat în vizor, și asta deoarece ministrul Agriculturii, Adrian Oros, ar putea fi remaniat și el. Nici această informație nu a fost confirmată de șeful Executivului.

De mai bine de o lună, există nemulțumiri legate de modul în care ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, își desfășoară activitatea în cadrul ministerului. De altfel, chiar miercuri a avut loc o discuție între premierul Florin Cîțu și liderul PNL Ludovic Orban legată de o posibilă remaniere.

Ar fi a doua remaniere făcută de premierul Cîțu de când actuala Coaliție a preluat conducerea, după cea a lui Vlad Voiculescu de la conducerea Ministerului Sănătății.

Articolul precedentPlatformele private de plăţi care respectă standardele de securitate cibernetică se pot interconecta cu Ghişeul.ro
Articolul următorCÂTE țări au primit undă verde pentru PNRR: TOPUL celor 27 din UE – UNDE este România