Legea care prevede plafonarea și compensarea facturilor la energie și gaz, pe o perioadă de 5 luni, a intrat în vigoare luni. De această forma de sprijin beneficiază însă doar o treime din consumatorii români, cei care reușesc să se încadreze în limitele de consum stabilite de lege.
Potrivit Realitatea Plus, circa 3 milioane de români nu vor beneficia de prevederile legii compensării, pentru că nu se vor încadra în consumul stabilit. Pe de altă parte, Guvernul estimează că 6 milioane de familii vor beneficia de aceste reduceri, fără să fie nevoite să facă vreun demers.
Pe perioada sezonului rece, prețurile vor fi plafonate la cel mult 1 leu/kWh pentru energia electrică și la cel mult 0,37 lei/kWh pentru gaze naturale.
Pentru a beneficia de compensare, un consumator ar trebui să nu depășească 1500 kWh/5 luni la energie electrică și 11.600 de kWh/5 luni la gaze naturale.
Energie electrică:
Consum lunar maxim (kWh) (+ maxim 10%) – noiembrie 297.9 kWh (327.69 kWh); decembrie 307.83 kWh (338.61 kWh); ianuarie 307.83 kWh (338.61 kWh); februarie 278.04 kWh (305.84 kWh); martie 307.83 kWh (338.61 kWh).
Gaze naturale:
Consum lunar (kWh) – noiembrie 1649,05; decembrie 2405,61; ianuarie 2762,51; februarie 2512,56; martie 2330,27.
Paradoxal, pentru mulți consumatori cu venituri modeste, aceste bareme sunt greu de respectat, pentru că sunt nevoiți să utilizeze mai mult curent electric sau gaze naturale pentru încălzire, mai ales dacă nu beneficiază e agent termic prin rețeaua de termoficare.