În data de 20.12.2022 a fost emisă Autorizația de Construire pentru executarea lucrărilor de construire pentru Lărgirea la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului Bucureşti între A1 şi DN5- Lot 1.

Urmatorul pas constă în finalizarea proiectului tehnic de către antreprenor, iar apoi, în cel mai scurt timp, pot începe lucrările de execuție.
Amplasamentul lucrărilor se află în zona de sud a Centurii Capitalei, pe sectorul cuprins între A1 (km 55+520) și km 54+700, inclusiv parcarea de lungă durată de la km 54+765, pe teritoriul următoarelor unități administrative: Municipiul București, comuna Domnești și comuna Chiajna din județul Ilfov.
Principalele lucrări prevăzute sunt:
– lucrări de drum: completare de la 2 la 4 benzi de circulație pe sectorul de drum menționat, inclusiv bretea separată de circulație în lungime de 384 m
– prima parcare de lungă durată de pe DNCB, destinată inclusiv autocamioanelor, al cărui acces va fi asigurat din intersecția giratorie proiectată pe Centura Bucureștiului, prin drum de legătură, pentru a putea fi accesată din toate direcțiile
– amenajare intersecție intersecție DNCB (km 54+980) cu strada Margaretelor
– amenajare strada Margaretelor, inclusiv trotuare
– lucrări de colectare și evacuare a apelor
– lucrări de siguranța circulației
– iluminat public
– lucrări de relocări/protejări rețele
– lucrări de protejare a mediului
Valoarea lucrărilor autorizate este de 26.110.208,90 lei.
Contractul pentru execuția lucrărilor a fost semnat în 22.12.2021 cu Asocierea IBB-HIB ROMANIA – IBB-HAUS-UND INDUSTRIEBAU GMBH –AUTOTEHNOROM – VENTOR GRUP CONSULTING SRL, care au la dispoziție o durată de execuție de 10 luni, calculată de la data începerii lucrărilor.

Sursa: Realitatea de Ilfov

Articolul precedentCâți bani fac austriecii din șinele de cale ferată pe care le vând companiilor de stat din România
Articolul următorProgramul IMM INVEST Plus a fost prelungit până la data 31 decembrie 2023. Peste 26.000 de beneficiari estimaţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau