Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a solicitat rezilierea contractului pentru construcţia centurii oraşului Mihăileşti, evaluat la 31 milioane lei, fără TVA. Decizia a fost luată după ce reprezentanţii ministerului şi CNAIR au constatat că, pe şantier, stadiul fizic a ajuns la doar 30%, iar utilajele şi muncitorii lipsesc, în condiţiile în care lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă din anul 2017.
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat, joi, că ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a solicitat rezilierea contractului pentru construcţia centurii oraşului Mihăileşti, evaluat la 31 milioane lei, fără TVA.
Ministrul a înaintat solicitarea directorului general al CNAIR, Narcis Neaga, după o vizită inopinată în şantier.
Decizia a fost luată după ce reprezentanţii ministerului şi CNAIR au constatat că, pe şantier, stadiul fizic a ajuns la doar 30%, iar utilajele şi muncitorii lipsesc, în condiţiile în care lucrările ar fi trebuit să fie finalizate încă din anul 2017.
După finalizarea procedurilor de reziliere, lucrările vor fi reluate de CNAIR în regie proprie.
Contractul pentru construcţia variantei ocolitoare a localităţii Mihăileşti, în valoare de aproximativ 31 de milioane lei, fără TVA, a fost semnat în aprilie 2016 între CNAIR şi Asocierea Copisa Constructora Pirenaica – Copisa Construcţii.
Proiectul care are o lungime totală de 3,18 km de drum naţional configurat la 4 benzi, include construcţia a două intersecţii tip giratoriu, care ar urma să asigure legături cu DN6 şi DJ 412A. Construcţia acestui proiect, cofinanţat din POIM 2014-2020, a început în luna iulie 2016.