Personalul TESA (Tehnic, Economic, Social şi Administrativ) al Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” va declanşa joi, la ora 12.00, o mişcare de protest în curtea spitalului, pentru revendicări de natură salarială.

„Contextul este legat în primul rând de salarizarea personalului TESA. În principal este vorba de volumul de muncă, de neplata orelor suplimentare şi de nivelul de salarizare al personalului TESA din spitale”, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SCUBA, dr. Florin Bica.

El a precizat că în spitalul pe care îl reprezintă sunt aproximativ 65 de angajaţi ai serviciului TESA.

„Este vorba de o grevă spontană, va dura între orele 12.00 şi 12.30 – dar se pare că se întâmplă şi în alte spitale”, a mai spus Bica. 

Sursa: Realitatea Medicala

Articolul precedentScenariu-bombă pentru români! Salariile ar putea fi înghețate! AVERTISMENTUL specialiștilor
Articolul următorClubul de Presă îl sprijină pe Liviu Alexa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Numele tau