Fondurile de pensii private obligatorii administrau peste 43 miliarde lei, la 31 mai

Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de aproximativ 43,01 miliarde de lei, la 31 mai 2018, în creştere cu 19,14% faţă de nivelul existent în luna similară a anului trecut, dar în scădere cu 0,07% faţă de aprilie 2018, potrivit datelor Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citate de Capital.ro.

Titlurile de stat deţin cea mai mare pondere în cadrul activelor, de 26 miliarde de lei, respectiv 60,47%. Pe locul doi de află acţiunile, cu 7,94 miliarde de lei (18,48%). Depozitele bancare se situează pe locul al treilea din acest punct de vedere, cu 4,53 miliarde de lei, respectiv 10,54% din totalul activelor.

Conform datelor ASF, valoarea activului total al fondurilor de pensii de la Pilonul II era de 43,012 miliarde de lei, la 31 mai 2018, iar valoarea activului net era de 42,990 miliarde de lei.

Fondurile de pensii private obligatorii aveau 7,134 milioane de participanţi. Conform Agerpres, de la începutul colectării în sistem au fost virate contribuţii pentru 6,99 milioane de participanţi. În luna martie 2018, au fost virate contribuţii pentru 4,1 milioane de participanţi, iar pentru 3,013 milioane nu au fost virate contribuţii.

Pe pilonul II sunt active următoarele fonduri de pensii: Metropolitan Life Pensii, Aripi, AZT Viitorul tău, BCR, BRD, NN şi Vital.

Articolul precedentGrevă la Fiat: „Dați banii pe Ronaldo și nouă ne cereți sacrificii”
Articolul următorCE va recomanda etichetarea produselor congelate cu atenționarea de preparare termică

Comments are closed.