Stabilitatea sistemului bancar românesc, pusă la încercare de metodele heirupiste ale Guvernului PSD-ALDE.

 

Agenția Fitch a anunțat vineri că a revizuit în scădere perspectiva ratingurilor BCR și BRD, ca urmare a legilor adoptate recent de Guvernul României.

Este vorba în primul rând de așa-zisa „taxă pe lăcomie” din OUG 114/2018, adoptată brutal de Executivul de la București în decembrie.

Agenția de rating menționează că legile adoptate recent au un impact negativ asupra băncilor. „Dintre acestea, cel mai acut efect l-ar putea avea taxa specială pe activele băncilor”, se arată în comunicatul Fitch.

Fitch a schimbat perspectiva celor două bănci din „Stabil” în „Negativ”, chiar dacă ratingul rămâne momentan BBB+.

Potrivit unui comunicat de presă emis de Fitch, această revizuire negativă este cauzată de „riscul unor intervenții guvernamentale și mai pronunțate în sectorul bancar (…) ceea ce ar afecta în mod negativ capacitatea băncilor de a-și îndeplini obligațiile”.

Articolul precedentMinisterul Finanțelor, atac fără precedent la BNR. Replica usturătoare a lui Isărescu
Articolul următorImporturile foarte mari, cauză a prăbușirii leului. Cine e vinovat pentru „dezordine”