Primele două luni ale anului au marcat o scădere severă a inmatriculărilor de vehicule noi în Uniunea Europeană. În România, de exemplu, față de aceeași perioadă a anunlui trecut, numărul înmatriculărilor este cu aproape 40% mai mic, potrivit datelor comunicate de Asociația Producătorilor Europeni de Automobile. La nivel european, luna februarie a consemnat cele mai slabe rezultate din ultimii 8 ani.
După un an de pandemie, România se află printre țările europene cu cele mai mari scăderi ale înmatriculărilor de autoturisme noi, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Pe primul loc se află Portugalia, cu -47%, Lituania (-46%), Spania (-44%) și România (-39,5%), în condițiile în care scăderea medie a fost de 22%, potrivit ACEA.
Față de contracția medie de 22% la nivelul UE, doar trei state au scăderi semnificativ mai mici, sub 10% – Ungaria, Estonia și Finlanda. În februarie, înmatriculările noi la nivelul Uniunii abia au trecut de 771.000 de unități, cel mai slab rezultat din ultimii 8 ani.
Toate cele patru piețe auto majore au consemnat pierderi record. Spania (-38.4%), Germania (-19.0%), Franța (-20.9%) și Spaina (-12.3%).