Datoria externă totală a României (publică şi privată) a crescut în perioada ianuarie-iulie 2023 cu 14,25 miliarde euro, ajungând la un total de 158,8 miliarde euro, arată datele publicate miercuri de Banca Națională a României.
”În perioada ianuarie – iulie 2023, datoria externă totală a crescut cu 14,259 miliarde euro. În structură: datoria externă pe termen lung a însumat 115,220 miliarde euro la 31 iulie 2023 (72,5% din totalul datoriei externe), în creştere cu 17,9% faţă de 31 decembrie 2022; datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 31 iulie 2023 nivelul de 43,6 miliarde euro (27,5% din totalul datoriei externe), în scădere cu 6,9% faţă de 31 decembrie 2022”, arată datele BNR.
Potrivit acestora, datoria administraţiei publice a atins 72,2 miliarde euro, cu un salt de 25,4% faţă de decembrie 2022.
Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 4,254 miliarde euro (comparativ cu 5,992 miliarde euro în perioada ianuarie – iulie 2022), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat valoarea netă de 4,597 miliarde euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 343 milioane euro.
Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 31 iulie 2023 a fost de 95,7%, comparativ cu 80,2% la 31 decembrie 2022.