Crin Antonescu, fostul candidat al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale, a vorbit miercuri, în ziua în care Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a suspendat emisia Realitatea PLUS timp de 10 minute, despre cum sistemul încearcă să distrugă opoziția și presa de opoziție.
”Eu am și atras atenția într-o postare care mi-a atras un val nesfârșit de ocări de la lumea foarte fericită de deznodământul pro-european și democratic al alegerilor, victoria domnului Dan, în care atrăgeam atenția despre faptul că există posibilitatea ca libertatea de exprimare să fie pusă în pericol.
Ea trebuie apărată, ea trebuie apărată așa cum dumneavoastră jurnaliștii, cum politicienii și cetățenii țării noastre poate să o facă, pentru că dreptul la imagine…dreptul la informare, dreptul la critică pe care presa o are, lucrurile acestea trebuie apărate. Și da, mă tem că ofensiva perioadei următoare va fi printre altele sau în primul rând în această zonă. (…)
Susțin în continuare ideea ca voci libere în presă să își poată exercita în continuare dreptul și să se poată face auzite”, a declarat Crin Antonescu, la Realitatea PLUS.























