Există, fără îndoială, clasamente ale bogaților, făcute în fel și chip. Cele mai multe dintre ele au drept criteriu activul net, din care cea mai mare parte este valoarea acțiunilor deținute la bursă, o valoare clară și lichidă.
Există însă și afaceri de familie, care nu au o exprimare atât de neechivocă precum marile companii publice, listate la burse adică. O companie este considerată ca fiind afacere de familie dacă o singură familie (rude de sânge, prin căsătorie sau prin adopție) controlează mai mult de 50% din drepturile de vot . În cazul unei firme listate la bursă (publică), ea va fi considerată o afacere de familie dacă familia respectivă deține mai mult de 32% din drepturile de vot.
Ei bine, poate ar fi interesant de văzut și care sunt bogații din afara burselor. pentru asta avem la îndemână clasamentul întocmit de firma de consultanță Ernst & Young împreună cu universitatea elvețiană St. Gallen, Family Business Index.
Vorbim aici despre cifre de afaceri cumulate de peste 7280 de miliarde de dolari, o sumă depășită doar de PIB-urile SUA și al Chinei. Și despre peste 24 de milioane de locuri de muncă în 45 de țări de pe glob.
236 din primele 500 de afaceri de familie ndin lume se află pe continentul european. Una din șase afaceri de familie din lume este germană, inclusiv două dintre primele 10: Schwarz Group și BMW. este normal să fie așa, în țara în care 90% dintre companii sunt afaceri de familie.
Și totuși, sunt mai mulți americani (SUA) în acest top. 24%, adică 119 dintre primele 500 din lume. 2 500 de miliarde de dolari au cifra de afaceri aceste 119 companii, adică 81% din cifra de afaceri a afacerilor de familie din topul acesta de pe continent. Plus 6,4 milioane de angajați. printre ele se numără Walmart, Berkshire Hathaway și Ford.
32 de afaceri de familie mari sunt în China, Hong Kong și Taiwan, 14 în Coreea de Sud (inclusiv SK Corp și LG Corporation) și 9 în Japonia. În total, 55 de companii care aduc 835 de miliarde de dolari ca cifră de afaceri cumulată, adică 87% din cea aflată în top de pe continentul Asia- Pacific (74 de companii în total)
Cele mai multe afaceri de familie vin din zona comercială (retail-37%), apoi din producția de echipamente și vehicule (27%), 9% din servicii publice, 8% din energie, tot 9% din media, comunicații și IT, 6% din servicii financiare și 4% din servicii medicale și de sănătate.
Aproape jumătate din cele mai mari afaceri de familie au peste 50-100 de ani vechime, iar câte un sfert au între 20-50 ani sau între 100-150 de ani. 9% dintre ele sunt mai vechi de 150 de ani și 1% au mai puțin de 20 de ani.
Doar 9 dintre primele 500 de afaceri de familie depășesc pragul de 100 de miliarde de dolari, 14 au între 50 și 100 de miliarde de dolari, 36 au între 25 și 50 de miliarde de dolari anual și restul au cifre de afaceri de sub 25 de miliarde de dolari
Pe continentul african avem doar 4 mari afaceri de familie (1 în africa de Sud, 1 în Algeria și 2 în Egipt), iar în America de Sud 18 (10 în Brazilia, 1 în Columbia, 6 în Chile și 1 în Argentina).
În China se află 29 de mari afaceri de familie și în India 17, iar în Canada și Mexic câte 14.
Germania are 79 de mari afaceri de familie, Franța 33, Italia 19, 16 în Elveția, Olanda 14, Spania 13, Marea Britanie 12, Belgia 9, Danemarca 7, Suedia și Turcia câte 6, Norvegia și Austria câte 5, Rusia 3, Portugalia și Finlanda câte 2 și Irlanda și Grecia câte 1.
Iată și lista primelor 20 de afaceri de familie din lume: