Bulgaria și-a propus ca la finalul lui 2019 să fie pregătită de „stagiul de 2 ani” pentru adoptarea euro

Vecinii de la sud de Dunăre se pregătesc să intre în ERM II, pentru ca după doi ani să poată adopta moneda unică europeană.

Bulgaria, ţară a cărei monedă – leva – este legată de euro prin consiliul monetar, este prima din afara zonei euro care va încerca să adere la uniunea bancară europeană, care permite Băncii Centrale Europene să-i monitorizeze principalele bănci, scrie Reuters.

În luna iulie a acestui an, Bulgaria a depus cererea pentru a intra în ERM II, o perioadă obligatorie de doi ani înainte de adoptarea monedei euro.

Pentru a-şi creşte şansele, autorităţile de la Sofia trebuie să îmbunătăţească legislaţia macro-financiară, să întărească supervizarea sectorului financiar non-bancar, inclusiv a fondurilor de pensii şi a companiilor de asigurări, precum şi să facă eforturi destinate combaterii spălării banilor. De asemenea, trebuie să îmbunătăţească legislaţia cu privire la falimente.

BCE ar urma să efectueze o analiză a calităţii activelor şi un test de stres asupra băncilor bulgare înainte de a-şi da acordul pentru intrarea Bulgariei în ERM-2, un proces care ar putea dura un an sau mai mult, în funcţie de progresele înregistrate de ţara vecină.

Bulgaria, cea mai săracă ţară membră a Uniunii Europene, îndeplineşte toate criteriile nominale pentru aderare la ERM-2. Moneda naţională, leva, este deja legată de euro, datoria publică este sub media din zona euro şi sub limita de 60% din PIB cerută de UE, iar ţara înregistrează un surplus bugetar.

Însă, faptul că Produsul Intern Brut per capita în Bulgaria este la jumătate faţă de media din UE, corupţia răspândită şi problemele înregistrate de unele bănci au ridicat unele semne de întrebare cu privire la perspectiva aderării Bulgariei la zona euro.

Mecanismul ERM-2 prevede că evoluţia cursului de schimb al monedei unei ţări candidate trebuie să rămână într-un interval de variaţie de plus/minus 15% faţă de un nivel central agreat, timp de doi ani înainte de adoptarea euro.

Conform proiectului de buget, economia bulgară ar urma să înregistreze o creştere de 3,7% anul viitor (faţă de 3,6% în 2018), iar rata anuală medie a inflaţiei ar urma să crească la 3%.

Bulgaria se aşteaptă să încheie 2018 cu un excedent bugetar de 0,5% din PIB.

Articolul precedentFabrică din Brăila produce încărcătoare solare urbane pentru dispozitive mobile
Articolul următorExpert: Blocurile înalte din centrul Capitalei se vor prăbuși la un cutremur

Comments are closed.